Radu Constantea, președintele FC „U” Cluj, a încercat să pună capăt speculațiilor privind iminenta înlocuire a lui Ioan Ovidiu Sabău, dar i-a ieșit doar pe „treisferturi”.
„Sfertul” rămas a fost insuficient explicat și a creat confuzie printre fanii clubului clujean.
Ieri, președintele „Șepcilor roșii”, într-una dintre rarele sala apariții în media, a afirmat că Sabău ”are contract și pentru sezonul următor, a semnat pentru doi ani.”
Această ultime mențiune – „a semnat pentru doi ani” – se află la originea confuziei și a dezinformării, prin care s-a dat de înțeles că Sabău și-ar fi prelungit contractul în aceste ultime zile.
În vara anului trecut, după demiterea lui Toni Petrea (n.red. 24 august), FC „U” Cluj și Neluțu Sabău au semnat un contract pe două sezoane, cu clauze de reziliere de ambele părți.

La acest contract s-a referit Radu Constantea!
De altfel, pe 3 mai, în cadrul unei conferințe de presă, Ioan Ovidiu Sabău a explicat pe înțelesul tuturor – fără prea multe înflorituri generatoare de speculații și „click-uri” suplimentare – care este situația sa contractuală cu Universitatea Cluj.
„Mi-am făcut contractul pe doi ani. Există o clauză. Dacă eu plec dau o sumă de bani, dacă ei mă dau afară, plătesc ei o sumă de bani.
Dacă gruparea consideră că nu mai sunt potrivit sau sunt alții mai potriviți, eu renunț la acea clauză!
Teama asta că nu putem rezilia cu Sabău că trebuie să-i dăm o sumă, nu există. Dacă pentru „U” Cluj există un alt antrenor care să ducă clubul la alt nivel, renunț la acea clauză și să vină unul mai potrivit pentru această echipă!”, a spus I.O. Sabău.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Cupa României 2026/2027
/ 57 de minute agoCupa României Betano – Rezultatele celor 7 finale regionale – Câștigătoarele s-au calificat în primul tur al competiției
Sâmbătă, 18 iulie, s-au disputat cele șapte finale regionale, câștigătoarele calificându-se în primul tur...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 2 ore agoSuperLiga 2026/27 – Etapa 1/ CSU Craiova vs. UTA 4-0/ Scor exagerat, dar victoria e victorie!/ Rezumat Video/ Finalul le-a fost fatal arădenilor
Universitatea Craiova a surclasat-o pe UTA Arad, scor 4-0, în prima etapă a noului...
-
Fotbal Intern
/ 7 ore agoSuperLiga 2026/27 – Etapa 1/ Oțelul Galați vs. CFR Cluj 2-1/ Gălățenii obțin victoria în ultimele minute/ Rezumat Video/ „Feroviarii” – niciun transfer înregistrat!
Oțelul Galați a învins CFR Cluj, scor 2-1, în prima rundă a noului sezon...
By Bogdan Badiu -
Conference League
/ 8 ore agoCFR Cluj îi invită pe fani în charterul de Armenia, dar nu din dragoste/ Motivul e strict financiar!
CFR Cluj stă rău cu banii, unii spun că ar fi în moarte clinică,...



