Cu selecționerul Mircea Lucescu în spital și cu Gheorghe Hagi în fața televizorului, pregătit să preia banca tehnică a Naționalei, tricolorii ne-au oferit alte 90 de minute de fotbal plictistor/ neputincios/ lipsit de dăruire, respect și logică.
De rușinea suporterilor prezenți în arenă, bântuiți cu toții de înfrângerea suferită în fața Kosovo, jucătorii Slovaciei au ținut să-și respecte profesia și au dat drumul la fotbal, ca bărbați ce sunt!
Slovacia a marcat repede, în minutul 7, cu ajutorul lui Daniel Bărligea, și a dansat în voie pe dreptunghiul verde, 57% posesie (!), pînă la fluierul care a pus capăt primelor 45 de minute.
Gazdele au început actul secund la fel de vesele cum începuseră partida. Marian Aioani a intrat în poartă și după 20 de secunde i-a pasat lui Strelec, care a mulțumit pentru cadoul primit și a înscris pentru 2-0.
După o oră de la startul meciului, cele două bănci de rezerve au început să se golească. În echipa noastră și-au făcut apariția prăfuiții Ianis Hagi, Răzvan Marin și Valentin Mihăilă. Printre aceștia i s-a făcut loc și lui Andrei Coubiș, iar mai spre final a apărut și Alex Dobre. Pe bancă au rămas triști și îngândurați Claudiu Petrila, Kevin Ciobotariu, Marius Coman și Laurențiu Popescu.

foto – captură video Antena 1
În următoarele zile, Federația Română de Fotbal va anunța numele noului selecționer, pe al lui Hagi, dar nu înainte de a-i transmite „mii de mulțumiri, aprecieri și multă sănătate” venerabilului Mircea Lucescu. Că la astea suntem buni, cei mai buni!

foto – captură video Antena 1
SLOVACIA vs. ROMÂNIA 2-0
Au marcat: Daniel Bârligea (7 – autogol), Strelec (46)
Slovacia: Rodak – Valjent, Vavro (90+1, Krcik), Obert, Hancko (90+1, Pekarik) – Rigo (59, Duda), Lobotka (90+1, L. Sauer), Benes (71, Hrošovský) – Suslov (59, Tupta), Strelec (58, Mraz), Haraslin (71, Bero)
Rezerve: Dúbravka, Takáč, Pekarik, Gyomber, Duda, Mraz, Tupta, Hrošovský, Škriniar, M. Sauer, Kaprálik, Bero, Mesík, Krčík
Selecționer: Francesco Calzona
România: Ionuț Radu (46, Aioani) – Rațiu, Drăgușin (62, Coubiș), Ghiță, Bancu – Fl. Tănase (62, I. Hagi), Vl. Dragomir (62, Screciu), Stanciu (62, R. Marin) – Man (77, A. Dobre), Bîrligea (46, D. Miculescu), Baiaram (62, Mihăilă)
Rezerve: Aioani, L. Popescu, Coubiș, Miculescu, Ianis Hagi, Burcă, Mihăilă, M. Coman, Sorescu, Ad. Rus, Screciu, Dobre, Petrila, R. Marin, Ciubotaru
Selecționer: Mircea Lucescu/ Antrenor la acest meci: Ionel Gane
Arbitru: Ondřej Berka/ Asistenți: Ivo Nadvornik și Jan Váňa/ Arbitru de rezervă: Lukáš Dzivjak
România și-a aflat adversarii din toamnă, din Liga Națiunilor.
Tragerea la sorți pentru viitoarea ediție a Ligii Națiunilor a avut loc la mijlocul lunii februarie, în Belgia, la Bruxelles, la Palais 3 Expo Hall.
În urma tragerii la sorți, tricolorii se vor afla într-o grupă alături de Polonia, Bosnia-Herțegovina și Suedia.
Liga A
Grupa A1: Franța, Italia, Belgia, Turcia
Grupa A2: Germania, Țările de Jos, Serbia, Grecia
Grupa A3: Spania, Croația, Anglia, Cehia
Grupa A4: Portugalia, Danemarca, Norvegia, Țara Galilor
Liga B
Grupa B1: Scoția, Elveția, Slovenia, Macedonia de Nord
Grupa B2: Ungaria, Ucraina, Georgia, Irlanda de Nord
Grupa B3: Israel, Austria, Irlanda, Kosovo
Grupa B4: Polonia, Bosnia-Herțegovina, ROMÂNIA, Suedia

Foto: UEFA
Liga C
Grupa C1: Albania, Finlanda, Belarus, San Marino
Grupa C2: Muntenegru, Armenia, Cipru, Letonia/Gibraltar
Grupa C3: Kazahstan, Slovacia, Insulele Feroe, Moldova
Grupa C4: Islanda, Bulgaria, Estonia, Luxemburg/Malta
LIGA D
Grupa D1: Gibraltar/Letonia, Malta/Luxemburg, Andorra
Grupa D2: Lituania, Azerbaidjan, Liechtenstein
Competiția va debuta în luna septembrie și va bifa o premieră. Începând din acest an, echipele naționale masculine nu vor mai avea trei ferestre de meciuri internaționale în toamnă, ci doar două.
În prima, între 24 septembrie și 6 octombrie, se vor disputa primele patru meciuri, iar ultimele două etape vor avea loc în luna noiembrie.
- Vineri, 25 septembrie, ora 21:45: Polonia – Bosnia-Herțegovina, Suedia – ROMÂNIA
- Luni, 28 septembrie, ora 21:45: ROMÂNIA – Bosnia-Herțegovina, Suedia – Polonia
- Vineri, 2 octombrie, ora 21:45: Bosnia-Herțegovina – Suedia, Polonia – ROMÂNIA
- Luni, 5 octombrie, ora 21:45: Bosnia-Herțegovina – Polonia, ROMÂNIA – Suedia
- Sâmbătă, 14 noiembrie, ora 21:45: ROMÂNIA – Polonia, Suedia – Bosnia-Herțegovina
- Marți, 17 noiembrie, ora 21:45: Bosnia-Herțegovina – ROMÂNIA, Polonia – Suedia
Cupa Romaniei 2025/2026
Supercupa României – o „afacere” între CSU Craiova și U Cluj!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ 2 ore agoCe meciuri de fotbal sunt programate în următoarele patru zile
SuperLiga programează vineri-luni, 22-24 mai, partidele ultimei runde din play-off. Program Play-off – Etapa...
By Ultras24 -
Echipe Nationale
/ 4 ore agoNews Alert// România U17 și-a aflat adversarele de la C.M. 2026 Qatar!
Naționala U17 a României – formată din juniori născuți începând cu 1 ianuarie 2009...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 9 ore agoOficial// Oțelul Galați continuă cu Stjepan Tomas/ Clubul gălățean – locul 25 în Clasamentul Academiilor de Copii și Juniori 2026
În cursul zilei de joi, 21 mai, Oțelul Galați a anunțat prelungirea contractului antrenorului...
-
Echipe Nationale
/ 12 ore agoCupa României Betano – sursă de inspirație de inspirație pentru UEFA/ Cum se reorganizează Liga Națiunilor
Comitetul Executiv al UEFA s-a întrunit miercuri, 20 mai, la Istanbul și a decis...
By Ultras24



