Universitatea Craiova s-a impus în fața Rapid București, în Giulești, cu 2-1, prin golul marcat de Crețu, în minutul 90+6, iar Liga Profesionistă de Fotbal l-a desemnat pe Costel Gâlcă antrenorul rundei a VII-a din play-off/ out-ul Superligii.
În etapa precedentă, premiul onorific a mers la „Rege”, la Gheorghe Hagi, care bifase două victorii la rând, împotriva CFR Cluj (n.red. etapa V) și Rapid.
Tot două victorii la rând a obținut și Mircea Rednic, tehnicianul UTA-ei, 3-1 în fața Oțelul Galați, etapa a VI-a, și 2-0 la Iași, contra Politehnicii, în runda tocmai încheiată. Atât!

Iată cum arată echipa ideală a etapei a șaptea din play-off şi play-out:
PORTAR
Luka Kukic (FC Botoşani) – A apărat un penalty într-un moment extrem de important, care ar putea fi decisiv în lupta pentru salvarea de la retrogradare.
FUNDAŞI
Valentin Creţu (FCSB) – A cules multe aplauze din partea celor aproximativ 30.000 de fani prezenţi pe Arena Naţională, care l-au răsplătit pentru dăruirea cu care a tratat fiecare fază.
Andrei Miron (FC Botoşani) – S-a întors la FC Botoşani în iarnă pentru a fi alături de echipă într-o misiune ce părea a fi imposibilă. În ultima rundă, a marcat şi a pasat decisiv pentru un succes în urma căruia gruparea moldavă a părăsit şi locurile de baraj.
Francois Yabre (Oţelul Galați) – Puternicul fundaş gălăţean şi-a trecut în premieră numele pe tabelă într-un meci din SuperLigă.
Nicuşor Bancu (Universitatea Craiova) – A fost activ în defensivă, unde a avut multe dueluri cu jucătorii adverşi, dar a ajutat şi ofensiva de fiecare dată când a fost necesar.
MIJLOCAŞI
William Baeten (FC U Craiova 1948) – A înscris de două ori, golurile lui fiind foarte importante în bătălia pe care gruparea craioveană o duce în acest final de sezon.
Karlo Muhar (CFR 1907 Cluj) – Face cel mai bun sezon din carieră. Graţie dublei cu Sepsi OSK, mijlocaşul croat a ajuns la nouă goluri marcate în ediţia curentă.
Alexandru Creţu (Universitatea Craiova) – Eroul Universităţii Craiova din Giuleşti! A pasat decisiv, apoi a scos un balon de pe linia porţii, după care a marcat golul victoriei.
ATACANŢI
David Miculescu (FCSB) – A marcat golul care le-a deschis bucureştenilor drumul spre o victorie care a dat startul petrecerii în rândul suflării roş-albastre.
Kevin Luckassen (UTA Arad) – Masivul vârf al arădenilor şi-a trecut pentru a doua rundă la rând numele pe tabelă, golul său consemnând un succes clar bifat de UTA la Iaşi.
Andrei Ivan (Universitatea Craiova) – În creştere vizibilă de formă. A înscris cel de-al 60-lea gol din carieră în Superliga României.
ANTRENORUL ETAPEI
Constantin Gâlcă (Universitatea Craiova – FOTO) – Al doilea succes în trei meciuri (n.red. ultras.24.ro – în runda a VI-a a pierdut în fața CFR), care o menţine pe Universitatea cu şanse mari în lupta pentru un loc în cupele europene.
De citit și:
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 10 ore agoSuperLiga – Play-off// Live Text – Dinamo – U Cluj 2-1/ „Câinii” au mușcat din liderul SuperLigii/ Rezumat Video/ Golurile s-au marcat în 9 minute!
Dinamo a învins U Cluj, scor 2-1, în runda 5 din play-off. Formația bucureșteană...
-
Din Voleu
/ 13 ore agoClaudiu Niculescu, la finalul meciului pierdut de Slobozia la Miercurea Ciuc: „Nici ei nu știau ce să mai ceară. Căutau să găsească ceva!”/ Vezi rezumatul partidei!
Unirea Slobozia a pierdut partidă jucată la Miercurea Ciuc, contra FK Csikszereda, scor 2-3,...
By Ultras24 -
Champions League
/ 16 ore agoTopul mondial al academiilor care au generat cele mai mari venituri din transferuri
CIES Football Observatory a publicat un studiu care analizează primele 100 de cluburi din lume ce...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 21 de ore agoLiga 2 – Etapa 4 – Play-out// Victorii importante obținute de Olimpia SM și CS Tunari/ 6 goluri în meciul de la Câmpulung Muscel/ CS Dinamo și ACSM Reșița, învinse în prelungiri!/ Play-off – Sepsi câștigă la Târgoviște!
Play-out-ul Ligii 2 Casa Pariurilor a programat sâmbătă, 18 aprilie, de la ora 11.00,...




