Rămas liber de contract după despărțirea pe cale amiabilă de Rapid București, mijlocașul Răzvan Oaidă (26 ani) era dat ca transferat la UTA, după ce în prelabil discutase cu antrenorul Mircea Rednic.
Zilele au trecut și Oaidă nu a mai ajuns la Arad, unde, totuși, Rednic îl așteaptă cu brațele deschise.

Foro – Superbet.ro/ Rapid vs Dinamo/ Răzvan Oaidă
La conferința de presă susținută înaintea partidei de mâine, 16 septembrie, cu FC Hermannstadt, din cadrul rundei a 9-a, tehnicianul echipei arădene a abordat și subiectul Oaidă, dar și posibila sosire pe „Francisc Neuman” a unui atacant străin.
„Ştiţi foarte bine, am nevoie de un atacant care să înscrie, un atacant care să aibă talie. Am fost întotdeauna foarte aproape, dar în ultimul moment jucătorii respectivi au ales partea financiară. Noi n-am putut să ne batem cu echipe din Turcia sau Arabia.

S-a discutat şi cu Oaidă. El îşi doreşte să joace în străinătate, să găsească un club în străinătate. Dacă nu, a zis că noi suntem prima opţiune. El îşi doreşte, dar poate nu are”, a declarat Mircea Rednic, la întâlnirea cu media arădeană.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ o oră agoIstvan Kovacs a monopolizat Derby de România!/ Dinamo vs. FCSB 2-1/ Cîrjan și Duarte – eliminați!
Fotbalul a căzut pe planul doi în Derby de România – Dinamo vs. FCSB...
-
Fotbal Intern
/ 5 ore agoZi blestemată pentru echipele din Har-Cov, 5 „boabe” de la UTA, tot 5 de la Botoșani!
UTA Arad a imitat-o pe Botoșani și a învins-o clar pe Csikszereda Miercurea Ciuc,...
-
Fotbal Intern
/ 7 ore agoOficial// Oțelul Galați – două transferuri în aceeași zi, un fundaș central și un mijlocaș!
Într-o singură zi, Oțelul Galați a anunțat perfectarea a două transferuri. Este vorba despre...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 8 ore agoTrei penalty-uri, două transformate, în Botoșani vs. Sepsi 5-0
FC Botoșani i-a dat cu „terenul în cap” nou-promovatei Sepsi, scor 5-0, într-un meci...
By Silviu Coman




