Răzvan Burleanu, la mandatul cu numărul 3 în funcția de președinte FRF, a declarat că în 2026 va încrca să-l obțină și pe al 4-lea și apoi: STOP JOC!
Președintele Federației Române de Fotbal a spus că va candida și la viitoarele alegeri, din 2026, deși în regulament există o limită de trei mandate. Burleanu a ținut să explice că limita a fost introdusă pe durata primului mandat, pe care nu îl ia în calcul! INCREDIBIL!!!
”Cu siguranță candidez și anul viitor, mai ales că în momentul de față tocmai ce ne-am terminat întâlnirile anuale, la începutul fiecărui an organizăm aceste întâlniri în afara Bucureștiului cu toți membrii afiliați Federației Române de Fotbal, un total de vreo 300 aproximativ de cluburi și asociații județene de fotbal și pot să vă împărtășesc că a existat și există în momentul de față o largă susținere din partea tuturor membrilor afiliați Federației Române de Fotbal sau din partea celor mai mulți pentru a putea să continuăm și pentru un următor mandat.
În primul rând, statutul îmi permite să candidez. Această limită de mandate a fost introdusă chiar de mine și de colegii mei. Această limită de mandate, de 3 mandate, de câte 4 ani, a fost aprobată după începerea primului mandat. Ceea ce înseamnă că această limită de mandate se aplică doar pentru viitor. Aceleași lucruri le întâlnim astăzi atât la nivel de FIFA, la nivel de confederații, UEFA, CONMEBOL, care e confederația sud-americană, dar și alte federații europene de fotbal, cum sunt federațiile din țările nordice, care sunt adevărate modele în ceea ce privește…
N-aveau cum să fie așa de dinainte, fiindcă fostul președinte a avut un mandat de 24 de ani. Cred în această limitare de mandate. În primul rând, creezi un cadru în care te asiguri că cei care sunt la conducere nu vor avea o abordare, să spunem, cum ați denumit-o dumneavoastră, dictatorială. Eu aș putea să o numesc marcată de autoritarism.

În același timp, de a putea să te asiguri că menții permanent acest ritm de dezvoltare, chiar de accelerare. De aceea, practic, nu voi fi niciodată un susținător al eliminării unei limite de mandate.
Astfel încât, practic, conform actualului statut… Am posibilitatea de a mai candida pentru încă un mandat din 2026 până în 2030. Ultimul mandat. Nu voi susține niciodată o modificare de statut, de eliminare a unei limite.
V-am spus, nu sunt un susținător al eliminării limitei de mandate. Chiar cred acest lucru, iar noi ca Federație… Am introdus și am implementat această limită de mandate înaintea confederației europene, UEFA, înaintea confederației internaționale, FIFA.”, a declarat Răzvan Burleanu, pentru Fanatik.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 2 ore agoSuperLiga – LPF a comunicat programul rundei 6 – Derby-ul Clujului se joacă sâmbătă, 25 aprilie – Azi, primele două meciuri din etapa 5!
Liga Profesionistă de Fotbal a comunicat programul partidelor etapei 6, pe zile și ore...
By Ultras24 -
Handbal
/ 6 ore agoNews Handbal Feminin// Se cunosc grupele preliminare de la C.E. 2026/ România a dat peste Norvegia/ Meciul se va juca la Cluj-Napoca
În cursul zilei de joi, 16 aprilie, la Katowicze – Polonia, s-a desfășurat tragerea...
-
Din Voleu
/ 17 ore agoOficial// Jovo Lukic – jucătorul lui U Cluj până la finalul sezonului 2028/2029!
Jovo Lukic (27 de ani), atacantul bosniac al U Cluj și golgheterul SuperLigii, cu...
By Ultras24 -
Echipe Nationale
/ 19 ore agoSăptămâna viitoare încep negocierile dintre Burleanu și Hagi, pentru preluarea Naționalei României/ Obiectivul lui Gică Hagi: EURO 2028!
Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal l-a mandatat, astăzi, 16 aprilie a.c., în...
By Ultras24
Cele mai citite
News Alert// Au fost modificate regulamentele de certificare și participare în campionatele naționale Liga 2 și play-off Liga 3aprilie 16, 2026Ultras24


