Gigi Becali are gura slobodă! Într-o intervenție telefonică la Digi Sport, la emisiunea Fotbal Club, acesta a dezvăluit că în această fereastră de mercato nu a fost interesat de achiziționarea lui Tidiane Keita (mijlocaș, Petrolul Ploiești) și Mamadou Thiam (atacant, „U” Cluj)!
Patronul FCSB a încercat să le facă jocul celor de la Petrolul Ploiești, care doreau să obțină mai mulți bani de pe transferul lui Keita la Rapid București. Numele lui Mamadou Thiam a fost folosit ca momeală suplimentară!
”M-au rugat cei de la Petrolul să-i ajut. Și i-am întrebat ‘Păi, cum să vă ajut?’ Spune și mata că îl vrei pe Keita, ca să luăm bani mai mulți pe el (n.r. de la Rapid, care a oferit 200.000 de euro).

Și atunci am zis să-i ajut. Și m-am gândit ca să fie mai credibil, să spun și de Thiam, că-l vreau și pe Thiam, de la Cluj.

Dar nu, nu-i vreau! Păi, ce să fac cu ei? Până la urmă eu am luat crema cremelor. I-am luat pe Stoian, Cercel și Gheorghiță. Jucători de 16 ani, 18 ani și 21 de ani.
Eu altceva nu am văzut. Bine, mai am eu un jucător care îmi place, dar nu-l spun că imediat se bagă și-l ia. Poate-l transfer și pe el și-l mai las acolo să joace. Nu știu. O să văd”, a spus Gigi Becali, la Fotbal Club – Digi Sport.
Singurele persoane de la Petrolul Ploiești care ar fi putut apela la patronul echipei campioane sunt Claudiu Tudor (președinte) și Adrian Mutu (antrenor).
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 6 ore agoOficial// Jayson Papeau va juca sub comanda lui Adi Mihalcea!
Mijlocașul Jayson Papeau a părăsit Bărăganul pentru a juca în Câmpia de Vest. În...
By Silviu Coman -
Cupa Mondială 2026
/ 7 ore agoC.M. 2026 – Prima etapă s-a încheiat de unde a început, din Mexic, cu partida Columbia vs. Uzbekistan 3-1/ Rezultate + clasamente + program
Pe legendarul „Azteca” – Mexico City, Columbia a învins Uzbekistan, scor 3-1, partidă care...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ o zi agoOficial// Lukas Zima s-a întors pe „Ilie Oană”!
Goalkeeper-ul ceh Lukas Zima (32 de ani) s-a întors la Ploiești, pe Ilie Oană,...
By Ultras24 -
Conference League
/ o zi agoBreaking News – Conference League – CFR Cluj și FCSB și-au aflat adversarele din turul 2 preliminar/ Cu cine ar putea juca CSU Craiova și U Cluj
Tot astăzi, 17 iunie, UEFA a organizat la Nyon tragerea la sorți pentru stabilirea...
By Ultras24



