Atacantul Mamadou Thiam (36 de ani) nu a făcut deplasarea cu „U” Cluj pentru meciul de campionat cu Farul, programat la Ovidiu, luni seara, de la 21:30. Jucătorul senegalez intenționează să schimbe campionatul până la închiderea (n.red. 8 septembrie) perioadei de mercato!
Contactat de digisport.ro, Radu Constantea – președintele „Șepcilor roșii” – a încercat să „dreagă busuiocul” în jurul acestei informații. Constantea a spus că decizia ca Thiam să nu facă parte din lot la meciul cu Farul a fost luată de comun acord între club și jucător, dar fără a oferi alte explicații credibile!
Oficialul clubului clujean a recunoscut că Thiam dorește să dea curs unei oferte din străinătate!
”Thiam are o ofertă foarte bună din străinătate. Vom vedea zilele viitoare ce se întâmplă. El o consideră foarte importantă pentru el și pentru familia lui. Momentan este jucătorul nostru.

Vedem ce oferte vor fi pentru el. În funcție de ofertele primite vom decide. El mai are contract cu noi, deci nu se pune problema să plece liber de contract. Faptul că nu a făcut deplasarea la Constanța a fost o decizie comună a clubului cu jucătorul”, a declarat Radu Constantea, pentru sursa citată anterior.
S-a „revoltat” și Issouf Macalou!/ Extrema din Coasta de Fildeș a dispărut de la „U” Cluj!
Echipe Nationale
Torneo delle Nazioni U15 – România a învins Portugalia!
Fotbal Intern
SuperLiga – Vedetele etapei a 6-a play off-out
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ 21 de ore agoSuperLiga – Echipa etapei a 6-a play-off& play-out/ Filipe Coelho, antrenorul ultimei runde în opinia analiștilor LPF
Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece. Analiștii...
By Ultras24 -
Echipe Nationale
/ 23 de ore agoTorneo delle Nazioni U15 – România a învins Portugalia!
Reprezentativa U15 a României, alcătuită din jucători născuți începând cu 1 ianuarie 2011, a...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 24 de ore agoSuperLiga – LPF a comunicat programul rundei 8 din play-off și play-out/ Vezi și desfășurătorul etapei 7!
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat programul etapei a 8-a din play-off-ul și play-out-ul SuperLigii....
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ o zi agoSuperLiga – Vedetele etapei a 6-a play off-out
Deţinătorii drepturilor tv şi Liga Profesionistă de Fotbal desemnează la finalul fiecărui meci cel...
By Ultras24
Cele mai citite
Liga 3 - Rezultatele partidelor etapei 4 din play-off și play-out/ Scorul etapei s-a înregistrat la Zărnești!aprilie 24, 2026Ultras24

