Connect with us

Echipe Nationale

Preliminarii EURO 2027 – România U21 vs. Kosovo U21, ora 18:30/ Cine transmite meciul tricolorilor mici de la Iași

Naționala de tineret a României debutează vineri, 5 septembrie, la Iași, în campania de calificare la EURO 2027.

Tricolorii mici întâlnesc Kosovo, de la ora 18.30, pe Stadionul „Emil Alexandrescu”, în prima etapă a Grupei A, din care mai fac parte Spania, Finlanda, San Marino și Cipru.

Partida de la Iași va consemna ;i debutul tehnicianului Costin Curelea pe banca naționalei de tineret, după doi petrecuți la reprezentativa Under 20. 

Înaintea antrenamentului oficial, Curelea a susținut o conferință de presă la stadionul „Emil Alexandrescu” – Iași.

”Debutul întotdeauna este cel mai important. Vrem să începem cu dreptul, vrem să luăm maximum de puncte în cele două partide, cu Kosovo și San Marino.

Ne bucurăm că suntem la Iași, am văzut și terenul, care se prezintă în condiții foarte bune. Sper să vină și multă lume, să ne susțină și să ne bucurăm la final. Emoții tot timpul sunt, indiferent de meci, mai ales că este un debut. Vreau să începem bine această campanie. Faptul că eu cunosc majoritatea jucătorilor, plus colegii din staff-ul tehnic, au făcut mult mai ușoară această trecere.

S-a schimbat aproape toată generația. Va fi o perioadă destul de dificilă până reușim și noi să ne adaptăm.

Repet, cel mai important lucru este că ne cunoaștem de ceva timp, pentru că cu aceste două generații am lucrat anterior în cei doi ani pe care i-am petrecut la Under 20. E bine că îmi cunosc principiile, știu ce au de făcut, doar le-am mai întărit încă o dată ideile.

Foto – Facebook – Nationala Romaniei Official

România e clar că se va lupta alături de Spania și Finlanda pentru câștigarea grupei. Va fi un parcurs dificil. Sper să avem și puțină șansă, probabil că va fi nevoie în aceste meciuri. Spania clar că este adversarul cel mai dificil posibil, e cap de serie, dar nu se știe niciodată ce se întâmplă la fotbal.

Vizavi de Kosovo, din ce am urmărit, au avut trei acțiuni cu această generație înainte să vină aici. Adică se cunosc bine între ei, au jucat șase meciuri.

Foto – Selecționer Costin Curelea – Facebook – Nationala Romaniei Official

Individual, majoritatea provin din Elveția și Germania, Liga a 2-a sau a 3-a, dar au această școală făcută. Nu cred că au junioratul făcut în Kosovo, pur și simplu au început fotbalul de mici în Elveția și în Germania, au jucători și în Norvegia, mai puțin în campionatul intern”, a declarat Costin Curelea.

  • Meciul tricolorilor poate fi urmărit în direct pe PRO ARENA și pe VOYO! De asemenea, românii din afara țării pot vedea meciul pe FRF.tv în baza unui cont creat.

Lotul României U21 pentru meciurile din luna septembrie

Portari
Ștefan Lefter (Universitatea Cluj), Vlad Rafailă (Real Betis | Spania), Codruț Sandu (Corvinul Hunedoara);

Fundași
Tony Strata (Vitória Guimarães | Portugalia), Matteo Duțu (AC Milan | Italia), Răzvan Pașcalău (Dinamo), Mario Tudose (CFC Argeș), Robert Jălade (Sevilla | Spania), Antonio David (Internazionale Milano | Italia), Kevin Ciubotaru (FC Hermannstadt), Mark Țuțu (UTA Arad);

Mijlocași
Eduard Radaslavescu (Farul Constanța), Mihnea Rădulescu (Universitatea Craiova), Alexandru Musi (Dinamo), Rareș Pop (Rapid), Lorenzo Biliboc (CFR Cluj), Cristian Mihai (Dinamo), Cătălin Vulturar (Rapid), Alin Boțogan (Petrolul), Luca Szimionaș (Hellas Verona | Italia);

Atacanți
Rareș Burnete (Juve Stabia | Italia), Atanas Trică (Universitatea Cluj), Ioan Vermeșan (Hellas Verona | Italia).

Advertisement

Ultimele Stiri

Cele mai citite

More in Echipe Nationale