Pe Arena Națională, în prezența a aproximativ 7.000 de spectatori, „U” Cluj a bătut-o pe Dinamo, scor3-1, într-o partidă din penultima etapă a play-off-ului SuperLigii, ediția 2024-2025.
Dinamo a deschis scorul în minutul 35, însă „Șepcile roșii”, rămase în inferioritate numerică după eliminarea lui Alex Chipciu (63), au întors rezultatul prin golurile lui Nistor (84), Codrea (90+1) și Macalou (90+4)
La flash-interviu de după meci, Ioan Ovidiu Sabău și-a anunțat planul pentru noul sezon: reconstrucția echipei pe nucleu de jucători care au dus greul!
„Mi-a plăcut foarte mult reacția echipei în a doua repriză, cât de mult și-au dorit. Greu, o echipă care te domină în inferioritate numerică.
Așa trebuie să se vadă la o echipă care crede că poate realiza ceva. Când iese totul bine trebuie să fii mulțumit ca antrenor.
Cam toate au fost la limită în anii trecuți și toate ratate. Se pare că anul ăsta se echilibrează. Am discutat ce înseamnă pentru noi Europa, pentru noi, pentru imaginea noastră, pentru fani e important dar eu văd altfel lucrurile.

Trebuie iar reconstrucție, o luăm iar de la zero, o muncă de un an. Voi construi pe nucleul de jucători care au dus greul. Îmi plac foarte mult jucătorii care se dedică pentru echipă. Vor pleca câțiva jucători, însă nu știu acum câți.„, a spus Ioan Ovidiu Sabău la finalul meciului.
Fotbal Intern
Oficial// Dinamo a finalizat al 11-lea transfer!
Fotbal Intern
SuperLiga – LPF a anunțat programul etapei a 5-a
Cupa României 2026/2027
Cupa României Betano 2026/2027 – Programul celor 25 de partide din turul 2
Fotbal Intern
SuperLiga – LPF a anunțat programul etapei a 5-a
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 2 ore agoOficial// Dinamo a finalizat al 11-lea transfer!
Matthias Verreth (27 de ani) pleacă de la SSC Bari pentru a îmbrăca tricoul...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 3 ore agoLiga 2 – Etapa a II-a/ Rezultate Live – Toate meciurile programate azi încep la ora 11.00
Runda a doua a Ligii 2 Casa Pariurilor, ediția 2026/2027, a fost deschisă vineri...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 4 ore agoUTA a transferat un goalkeeper de echipă națională, prezentă la ultimul turneu mondial
UTA Arad a ajuns la un acord cu goalkeeper-ul Marcio Rosa (29 de ani,...
By Silviu Coman -
Fotbal Intern
/ 17 ore agoSuperLiga – Etapa a 4-a// UTA – Rapid 0-0/ A plouat torențial la Arad, dar nu cu goluri/ Rezumat Video/ Ocazii imense ratate de ambele echipe
Meci superb pe arena „Francisc Neuman”, jucat pe o ploaie torențială de vară, încheiat...
By Bogdan Badiu



