FC Argeș este echipa care a reușit să dea peste cap toate calculele privind componența play-off-ului SuperLigii, ediția 2025/2026.
Din postura de nou-promovată, formația pregătită de Bogdan Andone a obținut un meritat loc în TOP 6, iar în prima rundă a dat lovitura pe „Ion Oblemenco”, 1-0 contra CSU Craiova, liderul campionatului.
„Vulturii alb violeți” sunt calificați și în semifinalele Cupei României, unde o vor întâlni pe U Cluj, tocmai adversara din runda a doua, partidă programată sâmbătă, 21 martie, la Mioveni, de la ora 20.30.
Dani Coman, președintele de la FC Argeș, a anunțat că a depus actele pentru licența UEFA.
”Au ajuns unde au ajuns datorită muncii lor, devotamentului și corectitudinii pe care o au față de viață și fotbal.
Vreau să creadă în ei, pentru că sunt buni și puternici. Să creadă în șansa lor pentru că pot realiza lucruri extraordinare în acest an.

Noi am depus actele pentru licența UEFA. Sper ca toate lucrurile să fie în ordine. În primul rând, din punct de vedere sportiv să fim acolo.”, a declarat Dani Coman, potrivit sptfm.ro.
Programul Etapei 2 – Play-off/out:
Joi, 19 martie
Play-off/ Ora 20.30 Dinamo București – Universitatea Craiova
Vineri, 20 martie
Play-out/Ora 19.00 FCSB – UTA Arad
Play-off/ Ora 21.45 CFR 1907 Cluj – FC Rapid
Sâmbătă, 21 martie
Play-out/Ora 15.00 FC Metaloglobus București – Petrolul Ploiești
Play-out/Ora 17.30 FK Csikszereda Miercurea Ciuc – Farul Constanța
Play-off/ Ora 20.30 FC Argeș – Universitatea Cluj
Duminică, 22 martie
Play-out/Ora 19.00 FC Hermannstadt – FC Botoșani
Luni, 23 martie
Play-out/Ora 20.30 Oțelul Galați – Unirea Slobozia
Clasament Play-off – Etapa 1

Foto: captură digisport.ro
Clasament Play-out – Etapa 1

Foto: captură flashscore.ro
Programul Etapei 3 – Play-off/out:
Vineri, 3 aprilie
Play-out/ Ora 20.30 FC Botoșani – FCSB
Sâmbătă, 4 aprilie
Play-out/ Ora 15.00 Oțelul Galați – FC Hermannstadt
Play-off/ Ora 19.30 FC Argeș – Dinamo București
Duminică, 5 aprilie
Play-out/ Ora 15.00 UTA Arad – FC Metaloglobus București
Play-out/ Ora 17.30 Farul Constanța – Unirea Slobozia
Play-off/Ora 20.30 FC Rapid – Universitatea Cluj
Luni, 6 aprilie
Play-out/ Ora 17.30 Petrolul Ploiești – FK Csikszereda Miercurea Ciuc
Play-off/ Ora 20.30 Universitatea Craiova – CFR 1907 Cluj
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 9 ore agoSuperLiga – Etapa a 4-a// UTA – Rapid 0-0/ A plouat torențial la Arad, dar nu cu goluri/ Rezumat Video/ Ocazii imense ratae de ambele echipe
Meci superb pe arena „Francisc Neuman”, jucat pe o ploaie torențială de vară, încheiat...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 10 ore agoSuperLiga – LPF a anunțat programul etapei a 5-a
Liga Profesionistă de Fotbal a comunicat programul etapei a cincea din sezonul regular al...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 11 ore agoLiga 2 – Etapa a II-a/ Live Text – Unirea Slobozia – Gloria Bistrița 0-3/ Gloria – început perfect de sezon: 6 din 6!/ Rezumat Video
Runda a doua a început furtunos, cu victoria Gloriei Bistrița pe terenul Unirii Slobozia,...
-
Din Voleu
/ 15 ore agoOficial/ „U” Cluj s-a despărțit de Alessandro Murgia/ Mijlocașul italian este dorit de UTA
În cursul zilei de vineri, 7 iulie, „U” Cluj a anunțat că a ajuns...
By Ultras24



