Eugen Neagoe este așteptat să ajungă la Ploiești pentru a semna cu Petrolul, dar despărțirea de Campionii FC Argeș este complicată.
În documentele semnate între club și antrenor, girate de sponsorul Viorel Tudose, o despărțire petrecută înaintea finalului sezonului 2024-2025,care să nu fie agreată de ambele părți, costă 200.000 de euro, informează digisport.ro.
Neagoe a preluat-o pe FC Argeș în luna octombrie – 12.000 de euro salariu lunar – însă recent și-a arătat nemulțumirea față de ce se întâmplă la gruparea piteșteană, unde sponsorul principal nu se mai înțelege cu conducerea clubului.
„Suntem ca o echipă părăsită. Nu știu… De o lună de zile, nu a trecut nimeni pe la un antrenament de-al nostru să vadă unde ne antrenăm, cum ne antrenăm.
În afară de doi-trei suporteri care vin în fiecare zi – și au tot respectul din partea mea – nu este nimeni! Suntem singuri! Noi avem pretenții de promovare… Foarte greu să promovezi în condițiile astea! Nu ai cum. E foarte greu să joci când nu ai posibilitatea să te antrenezi la un nivel corespunzător.

Iar noi nu suntem organizați! Vorbim de un președine?! De când sunt aici, nu a venit nimeni lângă noi! Nu avem pe nimeni! În afară de noi, de staff și jucători, nu este nimeni aici! Cam așa stau lucrurile!
Noi nu avem casa noastră, nu avem terenul nostru. Ba nici vestiare nu avem! Nu vreau să vorbesc mai multe. Dar măcar dacă am avea un teren bun.
Vorbesc de când am venit aici, de peste patru luni, de un teren, de o bază de pregătire, dar nu s-a făcut nimic. Vorbesc singur, dar nici nu am cu cine să vorbesc. Aceasta este realitatea!”, a afirmat Neagoe, la o conferință de presă.
Formația piteșteană va evolua în play-out-ul din Liga 2, bilanțul lui Neagoe fiind negativ: 9 meciuri, 3 victorii, o remiză și 5 înfrângeri.
De citit și:
Oficial// Liga 2 – Meciurile din ultima etapă se joacă în aceeași zi, de la aceeași oră!
De citit și:
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
LIGA a II-a
/ 2 minute agoLiga 2 Casa Pariurilor – Programul etapei 13/ Trei meciuri se văd la TV
Liga 2 Casa Pariurilor programează sâmbătă, 8 noiembrie, nouă (9) partide din cadrul rundei...
By Bogdan Badiu -
Din Voleu
/ 3 ore agoOficial// Oțelul, Petrolul și UTA, noi termene de plată către foști jucători/ Câte etape de suspendare au primit Murgia și Selimovic
Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal, întrunită astăzi, 5 noiembrie, a...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 4 ore agoA încetat din viață marele antrenor Emerich Ienei/ Moment de reculegere înaintea tuturor meciurilor din SuperLiga, Liga 2 și Liga 3
Emeric Ienei a încetat din viață la vârsta de 88 de ani. Născut pe...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 7 ore agoLiga 3 – Programul etapei a 12-a/ Ora oficială de începe a meciurilor este 14.00/ Partida CSM Tg-Jiu vs Unirea Bascov se joacă în nocturnă!
Liga 3 programează vineri și sâmbătă, 7-8 noiembrie, partidele etapei a 11-a, prima a...



