Patronul Sepsi OSK a anunțat că mâine, joi 30 noiembrie, va lua o decizie în privința tehnicianului Liviu Ciobotariu. În ultima etapă, formația covăsneană a pierdut în fața FC U Craiova 1948, scor 1-2, reluându-se astfel discuțiile privind despărțirea de Ciobotariu.
Suporterii lui Dinamo fac presiuni asupra conducătorilor pentru instalarea de urgență a lui Ciobotariu, celelalte nume vehiculate – Florin Bratu, Ianis Zicu și Ioan Andone – nefiind agreate.
Ovidiu Burcă și-a dat ieri demisia de la Dinamo și sunt șanse ca acesta să ajungă în cel mai scurt timp la FC Botoșani. Valeriu Iftime, patronul formației grupării moldovene, consideră că echipa sa nu este condamnată la retrogradare, salvarea fiind încă posibilă, deși în 17 etape nu a acumulat decât 6 puncte.

Adrian Patache, actualul tehnician al FC Botoșani, nu deține licența PRO, meciul cu Rapid fiind ultimul la care poate sta pe bancă. Derogarea îî expiră la începutul lunii decembrie.
Următoarele 48 de ore vor fi decisive în privința alegerii unor antrenori la ultimele două echipe din clasamentul Superligii.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ 44 de minute agoPeluza Nord a FC Rapid 1923 rămâne fără voce până la finalul sezonului de SuperLiga!
Peluza Nord a FC Rapid 1923 a anunțat, prin intermediul unui comunicat oficial, că...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 21 de ore agoLiga 2 – Joi, primul meci din returul play-off-ului/ Cele 8 partide din play-out se dispută sâmbătă, de la ora 11.00
Startul în returul play-off-ului Ligii 2 Casa Pariurilor se dă joi, la Oradea, de...
-
Fotbal Intern
/ 23 de ore agoOficial// FC Bacău și Petrolul în finala Cupei de Tineret, Farul și Rapid în finala Cupei Elitelor U17
Astăzi, 22 aprilie, s-au disputat semifinalele Cupei de Tineret și din Cupa Elitelor U17....
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ o zi agoComunicat FRF// Peste 800 de participanți la cel mai important eveniment dedicat formării antrenorilor din academiile de fotbal
Federația Română de Fotbal a organizat evenimentul Youth Coaching Summit, care a reunit, în...
By Ultras24
Cele mai citite
Liga 3 - Rezultatele etapei 3 play-off/out/ O nouă victorie la scor mic obținută de Poli Timișoaraaprilie 17, 2026Codin Samoila


