După ultima partidă jucată de Oțelul Galați în acest sezon, 0-2 cu Universitatea Cluj, în barajul pentru Conference League, Dorinel Munteanu a declarat că echipa sa pornește într-un nou proiect.
Astfel, jucătorii Relu Stoian, portar, Dragan Lovric, Costin Ghiocel, Dan Panait, Claudio Mocanu, fundași, Vasile Jardan, mijlocaș, și George Cîrjan, atacant, și-au încheiat socotelile cu Oțelul Galați.
”La începutul sezonului acesta, mulți specialiști ne vedeau îngropați. Uite că nu s-a întâmplat așa. Orașul să fie mândru de noi! Echipe cu buget triplu decât noi au retrogradat sau sunt la baraj. Spun să audă cei nemulțumiți, care sunt foarte puțini. Ei aruncă cu pietre în acest grup, în această echipă, în administrație.

Cei care aruncă cu pietre au jucat 6 ani de zile în ligile inferioare, pe la Chișcani și prin satele de pe aici, și nu au putut să promoveze. Mi-ar fi rușine dacă aș fi în locul lor.
Dar rezultatele sunt de partea echipei. Totul s-a construit cu multă trudă, cu mult efort. Așa am ajuns din echipă ‘no name’ pe locul 8. Poate era prea mult pentru noi să atingem și obiectivul cupelor europene atât de repede. Am fost la mâna destinului.
Trebuie să vorbesc despre reconstrucție înainte de a stabili obiectivul. Unii vor pleca, să văd pe cine aduc. Am anunțat echipa că pe 5 iunie ne vedem și începem pregătirea. Vom merge la munte”, a afirmat Dorinel Munteanu la conferința de presă, la finalul meciului cu Universitatea Cluj.
De citit și:
Oficial// Oțelul Galați le-a prelungit contractele fundașilor Zhelev și Miguel Silva
Fotbal Intern
Liga Elitelor U16& U15 – Rezultatele etapei a 5-a
Conference League
Craiova și-a aflat adversarele din grupa unică a UEFA Conference League
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 3 ore agoSuperLiga – Ricardo Sousa (Petrolul Ploiești), desemnat antrenorul echipei ideale a rundei a 7-a/ Rezultate + Clasament + Programul etapei 8
Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece. Portughezul...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 5 ore agoDinamo anunță transferul lui Dean Zandbergen!/ Achiziții pe „țeavă” la UTA, Rapid și FCSB!/ Perioada de mercato se închide în 8 septembrie!
La finalul partidei din Giulești, dintre Rapid și CSU Craiova, scor 1-1, din runda...
-
Fotbal Intern
/ 6 ore agoOficial// CFR Cluj l-a vândut pe Aly Abeid!/ Meriton Korenica, pe picior de plecare!
Fundașul Aly Abeid (28 de ani) a părăsit SuperLiga României. CFR Cluj și JS...
By Ultras24 -
Cupa României 2026/2027
/ 16 ore agoCupa României Betano – Marți, cinci meciuri în faza grupelor – Vezi programul partidelor, pe zile și ore
Start în faza grupelor Cupei României Betano, ediția 2026/2027. Marți, 1 septembrie, sunt programate...
By Ultras24




