Fundașul Valentin Țicu (25 de ani) – absent din lotul „lupilor” în ultimul an și jumătate din cauza unei accidentări teribile suferite într-un meci cu Rapid București, când a suferit o ruptură a ligamentului încrucișat anterior, precum și cu o leziune a meniscului la genunchiul piciorului stâng – a decis să părăsescă clubul prahovean cu șase luni mai devreme.
„Revenit de curând la antrenamente, după o accidentare groaznică și o serie de ghinioane teribile ce au contribuit la o indisponibilitate ce s-a întins pe durata unui an și jumătate, Vali Țicu a ajuns la un acord cu FC Petrolul Ploiești pentru încheierea, din această iarnă, a angajamentului ce era scadent în vara anului 2026”.a comunicat clubul ploieștean.
„Ținând cont de cele ce s-au întâmplat din 2024 încoace, începând cu accidentarea mea și cu tot ceea ce a urmat, cred că, în momentul de față, aceasta era cea mai bună decizie. Important este, acum, să merg undeva unde să pot evolua constant și, astfel, să pot ajunge cât mai repede la potențialul de dinaintea accidentării.
Petrolul este clubul la care, realmente, am crescut, pentru că am venit aici ca un copil și am ieșit ca un barbat, am cunoscut multe satisfacții de-a lungul acestor ani și, bineînțeles, voi rămâne, cu sufletul, alături de această echipă!”, a declarat și Valentin Țicu.
Foto ultras 24.ro – captură video Prima Sport TV
„Este o despărțire dureroasă, dar sper și cred că va fi benefică pentru el. Îi doresc să meargă la o echipă la care sa aibă posibilitatea să joace cât mai curând și cat mai mult, astfel încât să redevină rapid jucătorul pe care îl știm cu toții.
Am trăit multe momente frumoase împreună, a jucat aici de la Liga 3 și până la Liga 1, a fost căpitanul cu care Petrolul a revenit în primul eșalon! Un jucător deosebit, un om de mare calitate, iar ușa Petrolului îi va fi mereu deschisă! Mulțumim, Vali, și te așteptăm să te întorci și mai puternic!”, a concluzionat Claudiu Tudor, președintele clubului prahovean.
Valentin Țicu a avut 174 de prezențe pentru Petrolul (73 în Superliga, 86 în Liga 2, 5 în Liga 3, 8 în Cupa României), înscriind 8 goluri.
Jucătorul ploieștean a ajuns în anturajul primei reprezentative, pentru care a bifat o convocare, la meciul cu Elveția din preliminariile CE 2024. A bifat 10 prezențe pentru reprezentativa U21, cu care a participat inclusiv la turneul final al Campionatului European din 2023.