Clubul UTA a atacat la Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor transferul/legitimarea atacantului Vadym Kyrychenko (19 ani) de către SC Dinamo 1948 SA.
Membrii C.N.S.L. au studiat documentele depuse de clubul arădean în ședința din 27 august, după care au fixat alte două termene, pe 3 septembrie și 10 septembrie, în care au solicitat noi documente de la părțile implicate în proces.
- În această vară, Dinamo l-a convins pe atacantul ucrainean să semneze un contract valabil până la finele sezonului 2028/2029, deși clubul arădean s-a opus susținând că jucătorul îi aparține. După câteva antrenamente susținute sub comanda lui Zeljko Kopic, oficialii lui Dinamo 1948 l-au împrumutat pe Kyrychenko la CS Dinamo București, nou-promovată în Liga 2.

În ședința de ieri, 17 septembrie, C.N.S.L. a dat câștig de cauză jucătorului Vadym Kyrychenko, respectiv clubului Dinamo 1948, cu drept la recurs în termen de 5 zile:
„AFC UTA ARAD vs. SC DINAMO 1948 SA / KYRYCHENKO VADYM – Anulare legitimare. Respinge cererea de suspendare a jucătorului pârât pe perioada soluționării litigiului, ca neîntemeiată. Respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Obligă reclamantul la plata către jucătorul pârât a cheltuielilor de judecată. Cu recurs în termen de 5 zile.”
Dosarul în care jucătorul Răzvan Oaidă solicită plata tuturor restanțelor financiare și de încetare a raporturilor contractuale cu „U” Cluj a primit un nou termen spre pronunțare.
„OAIDĂ RĂZVAN vs. AS FC UNIVERSITATEA CLUJ – Încetare raporturi contractuale și pretenții financiare. Amână pronunțarea la 24.09.2025.”
Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor le-a admis jucătorilor Mihai Eșanu și Patricio Matricardi cererile solicitate, însă cluburile pârâte au drept la recurs în termen de 5 zile.
„ESANU MIHAI ALEXANDRU vs. ACS PETROLUL 52 – Pretenții financiare. Admite cererea. Cu recurs în termen de 5 zile.”
„MATRICARDI PATRICIO MARTIN vs. AFC BOTOȘANI – Pretenții financiare. Admite cererea. Cu recurs în termen de 5 zile.”
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ o oră agoSe inversează rolurile: Sampdoria transferă de la U Cluj!/ Alex Bota va îmbrăca tricoul Doriei sub formă de împrumut!
Universitatea Cluj l-a transferat pe fundașul central Andrei Coubiș de la Sampdoria și acum...
By Ultras24 -
SUPERLIGA
/ o oră agoOficial// Rapid și FC Argeș au anunțat transferul extremei Claudiu Micovschi!
Claudiu Micovschi a devenit jucătorul FC Argeș cu acte în regulă, după ce Rapid...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 2 ore agoBreaking// Friday Adams (23 de ani), din vară va juca în alb și negru!
U Cluj l-a transferat zilele trecute pe fundașul Andrei Coubiș de la Sampdoria Genova,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 2 ore agoBreaking// Claudiu Micovschi a devenit jucătorul FC Argeș!/ Transfer gratuit de la Rapid + 20% procent dintr-o vânzare ulterioară!
Cluburile Rapid București și FC Argeș au ajuns la o înlegere scrisă în privința...



