În cursul zilei de luni, 17 februarie, UTA a oficializat transferul mijlocașului ofensiv Paul-Jose MPoku (32 de ani), un fost „elev” de-al lui Mircea Rednic la Stadard Liege.
Noul jucător al UTA-ei este produsul echipei belgiene Standard, de care a aparținut aproape 10 ani, iar în 2008 a trecut la Tottenham, unde a fost și promovat la prima echipă, S-a întors la clubul belgian în 2011 și apoi a ajuns să evolueze în campionatul italian, pentru Cagliari și Chievo.
Paul-Jose MPoku a mai jucat pentru Leyton Orient, Panathinaikos, Al Wahda (E.A.U.), Konyaspor și Incjheon (Coreea de Sud), ultimul său club.
„Paul-Jose MPoku e noul mijlocaș central al UTA-ei! Fotbalistul cu origini congoleze și pașaport belgian a semnat, astăzi, un contract cu echipa noastră.
Cotat pe transfermarkt la 700.000 de euro, noul jucător al “Bătrânei Doamne” a evoluat la toate categoriile de juniori ale naționalei Belgiei, iar la nivel de seniori a optat pentru echipa națională a Republicii Congo.
În vârstă de 32 de ani, Mpoku și-a început cariera în Belgia, evoluând la Standard Liege, club la care a fost antrenat și de Mircea Rednic.
Au urmat experiențe în campionate importante precum în Italia, la Cagliari și Chievo Verona, dar și în Grecia, la Panathinaikos.
Bun venit la Arad Paul-Jose și cât mai multe contribuții pentru echipa noastră”, este comunicatul celor de la UTA Arad.
Potrivit Transfermarkt.com, 700.000 de euro ar fi cota de piață a lui Mpoku.