SUPERLIGA

Oficial// „U” Cluj i-a deschis portița lui Gheorghiță!

Published on

Cluburile FC Universitatea Cluj și FCSB au ajuns la un acord privind împrumutul pe un sezon, cu opțiune de cumpărare, al atacantului de bandă Andrei Gheorghiță (23 de ani).

  • Clauza de cumpărare a jucătorului este de 1 milion de euro, a anunțat Gigi Becali, patronul FCSB!

În cursul zilei de ieri, fotbalistul a devenit jucător liber de contract, după ce Comisia Națională pentru Soluționarea Litigiilor a constatat încetarea raporturilor contractuale dintre jucător și FCSB, în urma documentelor depuse la secretariatul comisiei.

  • „GHEORGHIȚĂ ANDREI COSMIN vs. FC FCSB SA – Încetare raporturi contractuale. Admite cererea. Constată încetarea raporturilor contractuale prin acordul părților, începând cu 13.08.2025. Definitivă.”

Totuși, Andrei Gheorghiță se află în proprietatea FCSB! 

Fotbalistul  a semnat cu FCSB la începutul anului, sub formă de împrumut de la Poli Iași. Becali le-a plătit moldovenilor 120.000 de euro și a fost de acord să achite alți 280.000 de euro până la finalul lui 2025 pentru ca afacerea să devină definitivă, informează digisport.ro,

Tot la Poli ar fi urmat să ajungă și un procent de 20% dintr-un transfer ulterior al lui Gheorghiță. Numai că Poli a „omis” să-și achite obligațiile financiare restante către Gheorghiță, iar Comisiile l-au eliberat de contractul din Copou.

De aceea a fost solicitată ulterior și întreruperea înțelegerii inițiale cu FCSB (n.red. care s-a produs ieri, 13 august!), înainte ca fotbalistul să semneze una nouă cu clubul lui Becali.

Acum, Andrei Gheorghiță va juca pentru „U” Cluj, însă sub formă de împrumut de la FCSB!

Mercato Vară 2025// SuperLiga – Liga 2 – Liga 3 – Actualizări zilnice!

Popular Posts

Exit mobile version