Mijlocașul defensiv francez Mouhamadou Drammeh (26 de ani, 1, 88 metri), fostul coechipier al lui Issouf Macalaou la FC Sochaux (Liga 3 – Franța), este noul jucător al Universității Cluj!
„Drammeh s-a născut la Paris și a debutat la nivel de seniori pentru echipa secundă a celor de la Stade Reims, pentru care a evoluat în ligile inferioare între 2017 și 2020, reușind să marcheze cinci goluri și să ofere o pasă decisivă.
În sezonul 2020-2021, noul jucător al Universității și-a făcut debutul la prima echipă a lui Reims, într-o partidă de Ligue 1 împotriva lui Lorient, pierdută cu 1-3.
Pe lângă acest meci, Drammeh a mai strâns cinci prezențe în acea stagiune pe prima scenă a fotbalului francez.
În anul competițional recent încheiat, acesta a jucat în 24 de meciuri pentru formația de eșalon terț, reușind un assist.
La Sochaux, Drammeh a fost coleg și cu actualul jucător al Universității, ivorianul Issouf Macalou.”, se menționează în comunicatul clubului de pe Cluj Arena.
Drammeh a semnat pe trei sezoane cu „U” Cluj din postura de jucător liber de contract, potrivit publicației L’Est Republicain!
Săptămâna trecută, Mouhamadou Drammeh a răspuns primei convocări primite din partea naționalei Gambiei, pentru care și-a dat acordul să evolueze! Două meciuri amicale sunt în program pentru Gambia: împotriva Guineei Ecuatoriale, apoi Uganda pe 6 și 9 iunie!
Tot astăzi, „U” Cluj a anunțat transferul atacantului Atanas Trică (20 de ani), de la CSM Slatina (Liga 2).