Universitatea Cluj – antrenor Ioan Ovidiu Sabău – locul 4 în sezonul recent încheiat de SuperLiga, performanță care trimite clubul clujean în turul II preliminar al Conference League, a comunicat despărțirea de șase (6) fotbaliști.
„Contractele jucătorilor Lucas Masoero, Bogdan Mitrea (retras din activitate), Dorinel Oancea, Daniel Lasure, Robert Silaghi și Artur Miranyan au expirat la finalul lunii trecute.
Lucas Masoero a ajuns la Universitatea în septembrie 2023 de la formația rusă Nijni Novgorod și a strâns 68 de prezențe în toate competițiile pentru „U”. Fundașul argentinian a reușit și să marcheze de șapte ori, printre golurile sale numarându-se trei goluri în derby-urile cu CFR. De asemenea, Masoero a contribuit cu două pase decisive. Clubul i-a făcut fundașului argentinian o ofertă pentru un nou contract cu FC Universitatea Cluj.
Dorinel Oancea a fost primul transfer al echipei noastre din iarna anului 2023 și a evoluat în 75 de meciuri în tricoul Universității. Apărătorul dreapta venit de la Mioveni a livrat patru pase decisive și a reușit să marcheze o dată, în remiza spectaculoasă cu Dinamo (3-3) din mai 2024.
Sosit la „U” vara trecută de la formația spaniolă SD Amorebieta, Daniel Lasure a evoluat în doar patru partide pentru „studenți”, dintre care trei în Superligă și una în Cupa României.
Robert Silaghi a venit la echipa noastră în toamna anului 2023 și a fost folosit în 55 de meciuri, reușind să marcheze o dată și să mai contribuie cu patru pase decisive.

Ajuns la echipa noastră în luna septembrie a anului trecut de la FC Noah, Artur Miranyan a jucat 21 de partide la „U” și a marcat de trei ori în sezonul regular al Superligii.
Celor cinci jucători li se alătură Bogdan Mitrea, care s-a retras din cariera de fotbalist la finalul sezonului recent încheiat, bifând ultima sa apariție în partida de pe teren propriu cu Rapid (2-2).
Clubul FC Universitatea Cluj le mulțumește pentru munca depusă și le urează mult succes în carieră!”, se menționează în comunicatul celor de la Universitatea Cluj.
În cursul zilei de vineri, 30 mai, „Șepcile roșii” au anunțat transferurile lui Atanas Trică (20 de ani, ex- CSM Slatina/ Liga 2) și Mouhamadou Drammeh (26 de ani, 1, 88 metri, ex- FC Sochaux/ Liga 3 Franța).
De citit și:
Oficial// Transfer neașteptat: Atanas Trică (20 de ani), nepotul lui Ilie Balaci, la „U” Cluj!
Mercato Vară 2025// SuperLiga – Liga 2 – Liga 3 – Actualizări zilnice!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ o oră agoNews Alert – Modificările la Legea 4, promulgate de Nicușor Dan și publicate în Monitorul Oficial – Acestea devin aplicabile din etapa a doua a SuperLigii
Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 5 ore agoSuperLiga – LPF a comunicat programul etapei a 3-a
Liga Profesionistă de Fotbal a comunicat programul etapei a treia a SuperLigii, sezon 2026/2027,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 5 ore agoSuperLiga – Vedetele primei runde – Programul etapei a II-a
Deţinătorii drepturilor tv şi Liga Profesionistă de Fotbal desemnează la finalul fiecărui meci cel...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 20 de ore agoSuperLiga 2026/27 – Etapa 1/ Corvinul vs. FK Csikszereda 3-0/ Debut mai mult decât perfect al Corvinului/ Rezumat Video/ Harghitenii făcuți franjuri în 8 minute!
După 34 de ani, Corvinul Hunedoara a revenit în prima ligă în stil mare,...



