Politehnica Iași s-a despărțit de tehnicianul portughez Tony da Silva și secunzii acestuia, Rui Machado și Nuno Claro. În locul acestuia a venit Tibor Selymes, care era director tehnic la academia clubului.
Vineri dimineața, Selymes a fost prezentat lotului și a condus primul antrenament.
„Tibor Selymes este noul antrenor principal al Politehnicii!
Fostul component al Generației de Aur (46 de selecții pentru România) era Director Tehnic în cadrul Academiei Poli Iași.
El a început deja noul rol și a condus astăzi antrenamentul echipei mari.
Îi urăm mult succes!
Iată declarația completă a noului antrenor principal:
«Iașul este un oraș cu energie, cultură și ambiție. Un oraș frumos, în plină dezvoltare, cu oameni care își doresc performanță și stabilitate. De cinci ani, eu și familia mea trăim aici, iar Iașul a devenit pentru noi acasă. De aceea, implicarea mea în proiectele clubului este una sinceră și pe termen lung. Prioritatea mea fiind dezvoltarea Academiei de Copii și Juniori.
În această perioadă, mi-am concentrat activitatea pe consolidarea Academiei de Copii și Juniori, cu ambiția fermă de a transforma academia într-un centru de excelență pentru tinerii fotbaliști ai Moldovei. Convingerea mea este simplă și puternică: viitorul Politehnicii se clădește prin acești copii. Ei reprezintă direcția sănătoasă și sustenabilă, iar obiectivul meu este ca tot mai mulți dintre ei să facă, în timp, pasul firesc către echipa de seniori.
La solicitarea conducerii clubului, am acceptat să sprijin și echipa mare într-un moment dificil. Da, traversăm o perioadă complicată — și tocmai de aceea avem nevoie de echilibru, solidaritate și muncă reală. Nu promit miracole, dar promit profesionalism, disciplină și toată experiența mea pentru a contribui la stabilizarea și resetarea echipei.
Le transmit și jucătorilor un mesaj simplu, dar esențial: fiecare antrenament, fiecare meci și fiecare gest trebuie să reflecte respect pentru oraș și pentru suporterii lui.
Ținta noastră este comună: să reașezăm echipa pe un drum coerent, să reconstruim încrederea și să păstrăm vie aspirația Politehnicii Iași de a evolua acolo unde îi este locul — în prima ligă.

Foto – Tibor Selymes – Politehnica Iași
Dragi suporteri, rolul vostru este decisiv. Energia, încrederea și sprijinul vostru pot face diferența în momentele în care presiunea este mai mare decât rezultatele. Vă rog să rămâneți aproape de echipă — fiecare meci și fiecare încurajare înseamnă mai mult decât pare.
Poli Iași are viitor. Are copii talentați, antrenori dedicați și o comunitate care nu renunță.
Iar când orașul, academia și prima echipă trag în aceeași direcție, putem depăși orice moment dificil și putem construi fundamentul unei performanțe durabile.
Sunt aici, cu toată implicarea și cu toată inima. Împreună putem depăși acest moment și putem construi un drum solid pentru anii care vin.
Cu respect,
Tibor Selymes»”, este comunicatul clubului Politehnicii Iași.
Fotbal Intern
Liga Elitelor U16& U15 – Rezultatele etapei a 5-a
Conference League
Craiova și-a aflat adversarele din grupa unică a UEFA Conference League
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 20 de minute agoSuperLiga – LPF a comunicat programul etapei a 9-a/ Vezi și programul rundei a 8-a și clasamentul
Liga Profesionistă de Fotbal și deținătorii drepturilor de televziune au anunțat programul etapei a...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 11 ore agoChicago Fire l-a prezentat oficial pe Anzor Mekvabishvili!/ Mijlocașul georgian îi va pasa lui Robert Lewandowski!
Mijlocașul georgian Anzor Mekvabishvili a plecat de la Universitatea Craiova, campioana României, pentru a...
-
Cupa României 2026/2027
/ 14 ore agoCupa României – Faza grupelor/ „U” Cluj, cu om în minus 51 de minute, învinge Petrolul!/ Echipele oaspete au câștigat la Sfântu Gheorghe, București și Târgoviște/ Remiză la Brașov
A început Faza grupelor Cupei României Betano, ediția 2026-2027. Primul din cele cinci meciuri...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 18 ore agoSuperLiga – Ricardo Sousa (Petrolul Ploiești), desemnat antrenorul echipei ideale a rundei a 7-a/ Rezultate + Clasament + Programul etapei 8
Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece. Portughezul...
By Ultras24




