FCSB și „U” Cluj s-a înțeles în privința schimbului de jucători: Andrei Gheorghjiță + 50.000 de euro – Mamadou Thiam!
În cursul serii de miercuri, 20 august, U Cluj a anunțat oficial transferul atacantului senegalez Mamadou Thiam (30 de ani) la FCSB și transferul definitiv al lui Andrei Gheorghiță, care a semnat pe o perioadă de 3 sezoane!
”FC Universitatea Cluj și FCSB au ajuns la un acord privind transferul defintiv al fotbalistul Andrei Gheorghiță (23 de ani), care a semnat un contract pe trei ani cu clubul nostru.
Tranzacția are o componentă financiară și include trecerea lui Mamadou Thiam (30 de ani) la formația bucureșteană. Gheorghiță se afla la `U` sub formă de împrumut până în vara anului 2026, atunci când „studenții” îl puteau achiziționa pentru un milion de euro, sumă la care fusese evaluat de către FCSB în urmă cu o săptămână.

Senegalezul a ajuns pentru prima dată la Cluj în toamna anului 2022, după ce evoluase pentru echipe precum Dijon, Clermont Foot, Barnsley, Nancy sau Oostende.
În stagiunea 2022-2023, acesta a evoluat în 33 de meciuri în toate competițiile, reușind să înscrie de 11 ori, dintre care o dată în victoria împotriva viitoarei sale echipe, FCSB, 2-1 în octombrie 2022.
În vara lui 2023, atacantul a făcut pasul la Al-Arabi, în Kuweit, după care a mai jucat pentru Al Jabalain, în Arabia Saudită, pentru a reveni la `U` înaintea startului sezonului 2024-2025. În sezonul care i-a adus Universității calificarea în play-off și, ulterior, în cupele europene, Mamadou a strâns 38 de prezențe, marcând de nouă ori și contribuind cu alte șase pase decisive.
În acest început de sezon, Thiam a evoluat în șapte partide în tricoul lui `U` și a reușit să înscrie în meciurile cu Metaloglobus (4-1) și Hermannstadt (2-2). În total, jucătorul de atac a evoluat în două perioade diferite pentru `U` și a contribuit cu 22 de goluri și opt pase decisive în 78 de meciuri”, este comunicatul celor de Universitatea Cluj!
Mamadou Thiam a semnat cu FCSB un contract pe un sezon, cu opțiune pe încă 2 ani. Va avea un salariu lunar de 30.000 de euro!
Mercato Vară 2025// SuperLiga – Liga 2 – Liga 3 – Actualizări zilnice!
Fotbal Intern
Oficial// CSU Craiova a renunțat la un „veteran”!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Cupa Mondială 2026
/ 42 de minute agoC.M. 2026 – Au apărut primele rezultate „bombă”: Elveția vs. Qatar 1-1 și Australia vs. Turcia 2-0/ Remiză în Brazilia vs. Maroc și victorie seacă obținută de Scoția contra Haiti
Ziua a 3-a de la Campionatul Mondial, începută sâmbătă seara și continuată duminică, cu...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 19 ore agoOficial// Petrolul Ploiești a perfectat al treilea transfer al verii!
Petrolul Ploiești l-a transferat ieri, 12 iunie, pe mijlocașul costarican Alejandro Bran, iar azi,...
By Silviu Coman -
Fotbal Intern
/ 22 de ore agoNews SuperLiga& Liga 2// FC Voluntari va susține patru amicale în Croația/ Transfer de ultimă oră la FC Bihor!/ Tehnicieni noi la Chiajna și Slobozia
Unirea Slobozia, retrogradată în Liga 2, a anunțat numirea ca antrenor principal a lui...
-
Fotbal Intern
/ 23 de ore agoFCSB a câștigat Cupa Elitelor U15, învingând CSU Craiova în finală
FCSB este câștigătoarea Cupei Elitelor U15, după o finală contra CSU Craiova. După ce...
By Ultras24
Cele mai citite
Statistică FRF - Topul pe regiuni al celor mai bine evaluate academii de copii și juniori din Româniaiunie 10, 2026Ultras24
Oficial// U Cluj - sponsor principal nou!/ Contractul cu Superbet a ajuns la finaliunie 9, 2026Codin Samoila

