În cursul zilei de luni, 5 august, la Casa Fotbalului s-a desfășurat ședința Comitetului de Urgență a FRF pentru completarea locurile vacante pentru noua ediție a Ligii 3, sezonul 2024-2025, unul tot cu 10 serii a câte 10 echipe fiecare.
Înaintea ședinței, erau vacante un număr de 12 locuri și cereri din partea a 11 echipe de înscriere în Liga 3.
Apoi, membrii Comitetului de Urgență au constatat că un alt club cu drept de joc nu și-a depus garanția specificată în certificare și i-a fost respinsă înscrierea.
Astfel, au mai rămas două locuri vacante care vor trebui completate cu formații campioane județene care nu au reușit să promoveze în această vară.

Cluburile care vor ocupa locurile vacante sunt:
Tricolorul Breaza – retrogradată la finele sezonului precedent
Olimpia MCMXXI Satu Mare – retrogradată la finele sezonului precedent
Petrolul Potcoava – retrogradată la finele sezonului precedent
SR Braşov – retrogradată la finele sezonului precedent
Progresul Fundulea – retrogradată la finele sezonului precedent
Viitorul Cluj – retrogradată la finele sezonului precedent
Ciucaş Tărlungeni – retrogradată la finele sezonului precedent
Voinţa Limpeziş – retrogradată la finele sezonului precedent
CS Păuleşti – retrogradată la finele sezonului precedent
Petrolul 95 (2) – echipă „satelit” a FC Petrolul Ploiești (SuperLiga)
ACS Sport Team
De citit și:
Petrolul Ploiești va avea o echipă satelit în Liga 3!/ Nume surpriză pe banca noii echipe!
Cupa României 2026/2027
Cupa României Betano 2026/2027 – faza regională – Rezultatele etapei a doua
Fotbal Intern
Oficial// UTA a anunțat transferul unui fundaș stânga!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 52 de minute agoMeciuri amicale – 16-17 iulie// Dueluri purtate de echipele de Liga 2 și Liga 3
Formațiile din SuperLiga se concentrează pe meciurile primelor runde sau pe participarea în cupele...
-
Din Voleu
/ 2 ore agoBogdan Andone critică noile reguli din arbitraj: „O dată este fault, de două ori nu este, nu mai înțelegi nimic!”
FC Argeș a pierdut fără drept de apel partida disputată contra FCSB, scor 0-2,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 12 ore agoSuperLiga 2026/27 – Etapa 1 – FCSB vs. FC Argeș 2-0/ Victorie la pas obținută de bucureșteni/ Rezumat Video/ Argeșenii, lipsiți de forță ofensivă
FCSB s-a mutat temporar în Ghencea, pe stadionul Steaua, și a învins FC Argeș,...
By Noval Adrian -
Fotbal Intern
/ 15 ore agoSuperLiga 2026/27 – Etapa 1 – FC Voluntari vs. FC Botoșani 2-2/ Remiză spectaculoasă/ Rezumat Video/ Final incendiar, cu ocazii imense ratate de ambele echipe
FC Voluntari și FC Botoșani au remizat, scor 2-2, în prima partidă a noului...



