Fotbal Intern

Oficial// Politehnica Iași a renunțat la doi „stranieri”, după remiza cu Metaloglobus și declarația lui Mihai Bordeianu

Published on

Rezultatul de egalitate înregistrat de Politehnica Iași în prima manșă a barajului pentru menținerea în SuperLigă, scor 1-1, cu Metaloglobus București (Liga 2), s-a lăsat cu excluderi din lot.

Luni, 26 iunie, la finalul antrenamentului programat și condus de Vasile Miriuță, în vestiarul echipei moldovene a avut loc o întâlnire între jucători, staff și conducători

La finalul întrevederii, managerul executiv al clubului ieșean, Florin Briaur, a spus că s-a decis rezilierea contractelor fotbaliștilor Adama Diakhaby și Joao Amaral.

”Adama Diakhaby oricum era accidentat și nu ne mai puteam baza pe el la ultimul joc, iar Joao Amaral a avut evoluții modeste. Cum cei doi jucători erau oricum la final de contract, am decis să ne despărțim acum, înaintea ultimului joc al sezonului, cu Metaloglobus. Cei doi jucători nu vor mai face parte din lot”, a declarat Florin Briaur pentru prosport.

 

La flash-interviul de după partidă, Mihai Bordeianu – „căpitanul” Politehnicii Iași – a avut un discurs dur la adresa colegilor străini, pe care i-au acuzat că nu și-au dat interesul în această partidă.

„Dezastruos! Nu am arătat că meritam mai mult. E un rezultat ca în viață. Dacă nu muncești, meriți ce primești. Am avut ocazii, penalty ratat. O să căutăm scuze acum. Toți am fost penibili, cel puțin în repriza a doua. Chiar dacă am avut ocaziile noastre. Dacă vrem să rămânem în Liga 1, să jucăm, să nu ne fie frică.

E o minge. Atâta frică nu am văzut . Nu arătăm că merităm în Liga 1. Foarte multe pretenții, dar când trebuie să dăm, nu dăm. O meteahnă a fotbalistului care vine în România. Mă deranjează. Azi am fost 3 români (n.r. – 5 români au fost titulari la Iași).

Când vii într-o țară străină, trebuie să ajuți, nu să încurci. E greu. Toate castanele eu le iau. Nu să încurci, să ajuți. Dacă nu realizăm că e dezastru, ne luăm geanta și plecăm. Toți își imaginează că își găsesc echipe. Nu își găsesc, nimeni nu ia jucători de la echipe retrogradate.

Am fost și eu în altă țară. Când nu am dat ce trebuia, m-au trimis acasă. Se dau niște bani pentru jucătorii care vin, se fac eforturi mari. Vino și fă diferența. Dacă nu, jucăm cu ai noștri. Măcar pui suflet, te bați. La retrogradare nu e filozofie. Atitudinea contează.

Putem să desenăm pe foi, nu contează. Poate discursul meu e dur, dar e adevărul. Cui nu convine, ne strângem mâna și gata. La fotbal, poți, joci, nu poți, nu joci, a declarat Bordeianu, la Prima Sport 1.

 

 

Popular Posts

Exit mobile version