În această vară, UTA a renunțat la portarii Florin Iacob (n.red. s-a transferat la Corvinul), Alexandru Roșca și Danylo Kucer. Roșca a fost achiziționat de CSC Șelimbăr (Liga 2), iar după cinci zile clubul sibian l-a vândut la Dinamo București.
Conducerea clubului arădean a anunțat transferul porterului Dejan Iliev (29 de ani).
”Bun venit, Dejan Iliev! Portarul naționalei Macedoniei de Nord, Dejan Iliev, este de astăzi noul transfer al UTA-ei.
În vârstă de 29 de ani, Iliev are dublă cetățenie, macedoniano-engleză, și a început fotbalul în țara natală la Belasica înainte de a face pasul spre Arsenal Londra.

A aparținut de clubul londonez până în 2021, perioadă în care a fost împrumutat la Sered(Slovacia), în două rânduri, Jagiellonia(Polonia) și Shrewsbury(Anglia). A mai trecut apoi pe la Trencin(Slovacia), HJK Helsinki(Finlanda) și FK Sarajevo(Bosnia&Herzegovina).
A fost selecționat la toate naționalele de juniori ale țării sale, iar la seniori a debutat în 2022. Îi urăm multă baftă între buturile utiste!”, este comunicatul celor de la UTA Arad.
Transfermarkt.com – 300.000 de euro este cota de piață a lui Dejan Iliev.
Zilele trecute, UTA l-a transferat pe mijlocașul ofensiv israelian Loai Halaf (23 ani), ultima dată la Maccabi Bnei Reineh.
De citit și:
Transferuri SuperLiga Vară 2024/ 19 iunie/ Actualizări zilnice/ A doua zi oficială de Mercato!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 22 de minute agoLiga 3 – Programul etapei a 12-a/ Ora oficială de începe a meciurilor este 14.00/ Partida CSM Tg-Jiu vs Unirea Bascov se joacă în nocturnă!
Liga 3 programează vineri și sâmbătă, 7-8 noiembrie, partidele etapei a 11-a, prima a...
-
Fotbal Intern
/ 22 de ore agoSuperliga – Elias Charalabous (FCSB), tehnicianul ultimei etape!/ Vezi „11”-le ideal în sistemul 3-4-3
Liga Profesionistă de Fotbal l-a desemnat pe Elias Charalambous tehnicianul etapei a 15-a a...
By Ultras24 -
Handbal
/ 23 de ore agoNews Handbal// Adi Vasile – demis de pe bancă tehnică a CSM București/ Cristina Vărzaru a preferat să plece cu demisie!
CSM București a anunțat astăzi, 4 noiembrie, demiterea antrenorului Adrian Vasile, revenit în această...
-
Fotbal Intern
/ 24 de ore agoSuperLiga – Vedetele etapei a 15-a/ Clasament + programul etapelor 16 și 17
Deţinătorii drepturilor tv şi Liga Profesionistă de Fotbal desemnează la finalul fiecărui meci cel...
By Ultras24



