Petrolul Ploiești, grupare aflată în insolvență, a anunțat vineri, 10 iulie, perfectarea celui de-al 12-lea trasnfer al verii.
Atacantul Dan Nlundulu (27 de ani), cu cetățenie engleză și congoleză, ultima dată la formația scoțiană St. Mirren, a semnat un contract pe un sezon cu formația prahoveană.
„Nlundulu și-a început junioratul la academia lui Chelsea, înainte să treacă la Southampton. La clubul „Sfinților” a ajuns până la nivelul primei echipe, jucând inclusiv în Premier League, pe parcursul stagiunii 2020-2021!
A bifat 13 prezențe în cel mai puternic campionat al lumii, iar mai apoi și-a continuat cariera în Ligue One, la Lincoln City (21 jocuri/1 gol), Celtenham (31 jocuri/6 goluri), Bolton (43 meciuri/6 goluri) și Cambridge United (30 meciuri/5 goluri).
Ultimul sezon l-a găsit în Scottish Premiership, la St. Mirren (33 jocuri/5 goluri), grupare cu care a câștigat Cupa Ligii Scoției, după o finală cu Celtic, în care noul echipier al „galben-albaștrilor” s-a aflat pe teren timp de 72 de minute!
Fost internațional englez U16, Dan Nlundulu are cetățenie engleză, franceză și congoleză.”, informează site-ul clubului ploieștean.