Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal, întrunită azi, 8 octombrie, a decis sancționarea cu penalitate sportivă a cluburilor Petrolul Ploiești, FC Rapid București, „U” Cluj și CFR Cluj, în urma incidentelor provocate de suporteri.
Astfel, CFR Cluj și „U” Cluj au încasat fiecare câte două amenzi, însă le vor achita pe cele mai substanțiale, în valoare de 10.000 de lei, respectiv 7.500 de lei. Tot câte 7.500 de lei, la fel ca „U” Cluj, vor plăti și cluburile Petrolul și Rapid!
DECIZIE C.D. – 08.10.2025 – „FC UNIVERSITATEA Cluj vs. FC CFR 1907 Cluj – Incidente – În temeiul art. 82, pct. 1 și 3, lit. a și c, raportat la art. 83.2, lit. b din RD, se sancționează clubul FC UNIVERSITATEA Cluj cu penalitate sportivă de 7.500 lei.
În temeiul art. 82.1 si 3, lit. b, raportat la art.83.2, lit.c, cu aplicarea art.54.2 din RD, se sancționează clubul FC UNIVERSITATEA Cluj cu penalitate sportivă de 5.000 lei.
În conformitate cu prevederile art. 45.1 din RD, clubul va executa sancțiunea pentru abaterea cea mai gravă, respectiv penalitate sportivă de 7.500 lei.

Foto – H.M.R. – ultras24.ro
În temeiul art. 82, pct. 2 și 3, lit. a și c, raportat la art. 83.2, lit. d din RD, se sancționează clubul FC CFR 1907 Cluj cu penalitate sportivă de 10.000 lei.
În temeiul art. 82.2 și 3, lit. b, raportat la art. 83.2 lit.c, cu aplicarea art. 54.2 din RD, se sancționează clubul FC CFR 1907 Cluj cu penalitate sportivă de 5.000 lei.
În conformitate cu prevederile art. 45.1 din RD, clubul va executa sancțiunea pentru abaterea cea mai gravă, respectiv penalitate sportivă de 10.000 lei.”
DECIZIE C.D. – 08.10.2025 – „FC PETROLUL Ploiești vs. FC RAPID – Incidente – În temeiul art. 82.1 și 3, lit. a și c, raportat la art. 83.2, lit. b din RD, se sancționează clubul ACS PETROLUL 52 cu penalitate sportivă de 7.500 lei.

foto – ultras24.ro – captură video Digi Sport
În temeiul art. 82, pct. 2 și 3, lit. a și c, raportat la art. 83.2, lit. b din RD, se sancționează clubul FC RAPID 1923 București cu penalitate sportivă de 7.500 lei.”
Membrii Comisiei de Disciplină au decis ca „dosarele” partidelor Unirea Slobozia vs. Dinamo, FK Csikszereda vs. „U” Cluj și FC Rapid vs. Farul Constanța, să fie analizate și judecate în ședința din 15 octombrie a.c.
Oțelul Galați are calitatea de pârât în patru dosare, iar UTA în unul!
Patru foști jucători ai Oțelului Galați și unul al UTA-ei stau cu dreptatea câștigată în mână la Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor! Membrii C.D. le-au oferit celor două cluburi termen de 7 zile pentru achitarea tuturor datoriilor către reclamanți!
„Burcea Alexandru Nicolae vs. ACS Suporter Club Oțelul Galați – Neexecutare Hotărâre CNSL – Termen: 15.10.2025.
Mitulețu Constantin Alexandru vs. ACS Suporter Club Oțelul Galați – Neexecutare Hotărâre CNSL – Termen: 15.10.2025.
Maftei David Iulian vs. ACS Suporter Club Oțelul Galați – Neexecutare Hotărâre CNSL – Termen: 15.10.2025.
Hofman Albert vs. ACS Suporter Club Oțelul Galați – Neexecutare Hotărâre CNSL – Termen: 15.10.2025.
Râpă Cornel Emilian vs. AFC UTA Arad – Neexecutare Hotărâre CNSL – Termen: 15.10.2025.”
Alte hotărări luate de Comisia de Disciplină în ședința ținută miercuri, 9 octombrie, 2025:
Stancu Ionuț Cristian vs. FC Rapid 1923 SA – Neexecutare Decizie Comisia de Recurs Dosar nr.6/CR/2025 – Respinge excepția prematurității cererii ca rămasă fără obiect. Respinge cererea de suspendare formulată de FC RAPID 1923 ca fiind neîntemeiată. Respinge cererea de sancționare a clubului FC RAPID 1923, formulată de STANCU Ionuț Cristian, ca rămasă fără obiect.
Dumitrașcu Denis Constantin vs. AS FC Buzău – Neexecutare Hotărâre CNSL – În temeiul art. 85.1.b din RD, se sancționează clubul AS FC Buzău cu interzicerea dreptului de a transfera și / sau legitima jucători în calitate de club cesionar și i se vor scădea puncte. Scăderea de puncte se aplică celor acumulate în campionatul de categoria cea mai ridicată, urmând ca, la fiecare 15 zile calendaristice de întârziere de plată, echipei în cauză să i se scadă câte două puncte, respectiv, pentru perioada 04.09.2025 – 18.09.2025, s-au scăzut două puncte. Termen: 22.10.2025
SC Dinamo 1948 vs. FCV Farul Constanța – Incidente – Închide procedura.
FC CFR 1907 Cluj vs. AFC Hermannstadt – Incidente – Clasat.
FC FCSB vs. UNIVERSITATEA Craiova – Eliminare jucător CICÂLDĂU Alexandru ( UNIVERSITATEA) – în temeiul art. 63.1, lit. g și 2.1 din RD, se sancționeaza jucătorul CICÂLDĂU Alexandru cu suspendare pentru un meci și penalitate sportivă de 740 lei.”
Breaking News// Etapa a 3-a din faza grupelor Cupei României Betano se va disputa în 2026!
Liga 3 – Programul etapei a 8-a/ Un număr de 17 partide se joacă vineri, însă niciunul în Seria 3!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 5 ore agoPatronul FCSB a anunțat transferul unui mijlocaș israelian!
Ofri Arad (27 de ani), ex- Kairat Almaty, este noul jucător al campioaneu României,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 5 ore agoOficial// Andres Dumitrescu se întoarce în SuperLiga/ Fundașul stânga va juca în tricoul „lupilor”
Fundașul stânga Andres Dumitrescu (24 de ani) și-a reziliat contractul cu Slavia Praga și...
-
Fotbal Intern
/ 7 ore agoCe se întâmplă la Rapid?/ Giuleștenii au cedat doi jucători și alți doi se pregătesc de plecare, unul la Ploiești, celălalt la Arad!
FC Rapid București, club patronat de omul de afaceri Dan Șucu, s-a despărțit în...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 9 ore agoSe inversează rolurile: Sampdoria transferă de la U Cluj!/ Alex Bota va îmbrăca tricoul Doriei sub formă de împrumut!
Universitatea Cluj l-a transferat pe fundașul central Andrei Coubiș de la Sampdoria și acum...
By Ultras24



