Fundașul central Vadik Murria Soriano (24 de ani, 1,88 metri), fotbalist cu dublă cetățenie ruso-spaniolă, a semnat un contract pentru două sezoane cu Oțelul Galați.
„El este spaniol de origine rusă și a crescut în fotbal la Academia importantului club iberic Villareal, pentru ca apoi să activeze în mod constant la nivelul eșalonului al treilea din Spania.
După ce a reprezentat echipa secundă a lui Villareal, a trecut la Inter City Alicante și la SD Tarazona – a strâns 108 meciuri oficiale la acest nivel, perioadă în care a marcat 5 goluri.

Murria Soriano are și 3 partide în Copa del Rey, acolo unde a oferit un assist într-un duel de gală: în ianuarie 2023, când îmbrăca tricoul lui Inter City, a fost integralist (120 de minute) într-un meci de poveste cu FC Barcelona, joc câștigat la limită de galonata grupare spaniolă cu scorul de 4-3, după prelungiri.

Foto – Oțelul Galați
Golul de 1-1 al formației de Liga 3 a fost înscris din pasa noului fundaș central al Oțelului care a avut atunci adversari de calibru precum Depay, Dembele, Gavi, Raphina, Busquets, Jordi Alba sau Araujo.”, se menționează în comunicatul celor de la Oțelul Galați.
Murria Soriano se află deja în programul echipei.
Mercato Vară 2025// SuperLiga – Liga 2 – Liga 3 – Actualizări zilnice!
Cupa României 2026/2027
Cupa României Betano 2026/2027 – Programul celor 25 de partide din turul 2
Cupa României 2026/2027
Cupa României Betano – Au fost stabilite cele 24 de partide din Turul 3!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 32 de minute agoLiga 2 – Etapa a II-a/ Rezultate Live – Toate meciurile programate azi încep la ora 11.00
Runda a doua a Ligii 2 Casa Pariurilor, ediția 2026/2027, a fost deschisă vineri...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ o oră agoUTA a transferat un goalkeeper de echipă națională, prezentă la ultimul turneu mondial
UTA Arad a ajuns la un acord cu goalkeeper-ul Marcio Rosa (29 de ani,...
By Silviu Coman -
Fotbal Intern
/ 15 ore agoSuperLiga – Etapa a 4-a// UTA – Rapid 0-0/ A plouat torențial la Arad, dar nu cu goluri/ Rezumat Video/ Ocazii imense ratate de ambele echipe
Meci superb pe arena „Francisc Neuman”, jucat pe o ploaie torențială de vară, încheiat...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 16 ore agoSuperLiga – LPF a anunțat programul etapei a 5-a
Liga Profesionistă de Fotbal a comunicat programul etapei a cincea din sezonul regular al...
By Ultras24



