Din Voleu

Oficial// Nicușor Bancu – suspendat pentru meciurile cu CFR Cluj și U Cluj/ Derby-ul Clujului s-a lăsat cu amenzi/ Dosar special pentru pagubele făcute de suporterii CFR Cluj

Published on

Eliminat în finalul primei reprize a partidei FDinamo vs. CSU Craiova, scor 0-1, din prima etapă a play-off-uli SuperLigii, fundașul stânga Nicușor Bancu și-a aflat astăzi, 25 martie, pedeapsa dictată de membrii Comisiei de Disciplă și Etică din cadrul FRF.

Astfel, Bancu a fost sancționat cu suspendare pentru două meciuri (n.red. CFR Cluj și U Cluj) și penalitate sportivă în cuantum de 3.000 de lei. Tot cu două partide de suspendare s-a ales și Daniel Tudor, antrenor cu portarii CSU Craiova, trimis în tribună de centralul Horațiu Feșnic.

Decizie C.D. – ședința din 25 martie 2026:

„SC Dinamo 1948 SA vs. Universitatea Craiova – Eliminări Tudor Daniel (oaspeți), Bancu Nicușor Silviu (oaspeți) – În temeiul art. 63.1.b, raportat la art. 63.2.4.a din RD al FRF, se sancționează jucătorul Bancu Nicușor Silviu  cu suspendare pentru două meciuri și penalitate sportivă de 3.000 lei.

În temeiul art. 53.2 din RD, se sancționează dl. Tudor Daniel, antrenor de portarii, cu suspendare pentru două meciuri și penalitate sportivă de 640 lei.”

Derby-ul Clujului – U vs. CFR 2-1 – a fost prezent pe Ordinea de zi a ședinței de astăzi a Comisiei de Disciplină și Etică. Clubul gazdă a fost amendat cu suma de 15.000 de lei, iar „feroviarii” cu 22.500 de lei.

foto ultras24.ro – H.M.R.

În plus, membrii C.D. au decis ca cererea U Cluj privind achitarea daunelor materiale provocate de fanii CFR Cluj să facă obiectul unui nou dosar, cu termen în 1 aprilie a.c.

Decizie C.D. – ședința din 25 martie 2026:

„AS FC Universitatea Cluj vs. FC CFR 1907 Cluj – Incidente – În temeiul art. 82.1 și 3.a și c, raportat la art. 83.2.d din RD, se sancționează clubul AS FC Universitatea Cluj cu penalitate sportivă de 15.000 lei.

În temeiul art. 82.2 și 3.a și c, raportat la art. 83.2.d din RD, se sancționeaza clubul FC CFR 1907 Cluj cu penalitate sportivă de 22.500 lei.

Se disjunge capătul de cerere al clubului AS FC Universitatea Cluj privind daunele materiale constatate în urma desfășurării meciului și formeaza un nou dosar. Termen 1.04.2026.”

Alte Hotărâri luate de Comisia de Disciplină și Etică din cadrul FRF, ședința din 25 martie 2026:

„SC Dinamo 1948 SA vs. ACS Petrolul 52 – Cerere de chemare în judecată formulată de SC Dinamo 1948 SA – Termen 1.04.2026.”

„FC Rapid 1923 vs. SC Dinamo 1948 SA – Incidente – Termen 1.04.2026.”

„FK Csikszereda Miercurea Ciuc vs. FCV Farul Constanța – Incidente -Termen 1.04.2026.”

„AFC Hermannstadt vs. AFC Botoșani – Eliminare Florescu Eduard Marian (gazde) – În temeiul art. 63.1.b, raportat la art. 63.2.4.a din RD al FRF, se sancționează jucătorul Florescu Eduard Marian  cu suspendare pentru două meciuri și penalitate sportivă de 3.000 lei.”

 

 

 

Popular Posts

Exit mobile version