Internaționalul de tineret Mihnea Rădulescu (19 ani) a semnat cu Universitatea Craiova, a anunțat clubul oltean n cursul serii de marți, 20 mai 2025. Acesta este al doilea transfer pefectat de clubul oltean în ultimele 24 de ore!
În acest sezon de SuperLiga, Rădulescu a evoluat pentru Petrolul Ploiești, echipă pentru care a bifat 38 de partide, 5 goluri și 3 pase decisive.
”Nu e cazul să mai dați scroll pe pagină. A semnat și este leu cu acte-n regulă. Bun venit, Mihnea Rădulescu!”, a comunicat clubul patronat de Mihai Rotaru pe rețelele sociale.
Rădulescu a postat și el un mesaj pe rețelele sociale.
”Salutare lupilor împreună cu toată suflarea petrolistă! A venit momentul să îmi iau rămas bun de la tot ce înseamnă Petrolul Ploiești, mulțumesc din inimă staff-ului, clubului, fanilor și colegilor pentru toată încrederea și susținerea!
Urmează să dau pagina, un nou capitol, pentru mine PETROLUL înseamnă enorm, o familie care m-a învățat ce înseamnă fotbalul, m-a făcut bărbat și m-a maturizat, au fost condiții și momente bune și mai puțin bune!”, a scris Rădulescu pe Instagram.
Potrivit transfermarkt.ro, 500.000 de euro este cota de piață a lui Mihnea Rădulescu.