Fotbaliștii FC Botoșani s-au reunit joi, 11 iunie, la stadionul Municipal, sub comanda antrenorului principal Marius Croitoru. La primul antrenament au fost prezenți un număr de 30 de jucători. Au absentat motivat Lucas de Vega, Ștefan Bodișteanu, Charles Petro, Rad Șuta și, nu se putea altfel, Hervin Ongenda.
Pe 15 și 16 iunie, jucătorii botoșăneni vor susține vizita medicală la Iași.
Lotul FC Botoșani se va pregăti pe plan local până pe 21 iunie, urmând ca în perioada 22 iunie – 5 iulie să susțină un cantonament centralizat la Bansko (Bulgaria).
„În cadrul acestui stagiu de pregătire, echipa va susține patru jocuri de verificire. Până în prezent au fost stabilite amicale cu Ludogorets (Bulgaria) și Dumferline (Irlanda), urmând ca în perioada imediat următoare să se perfecteze și celelalte două teste”, informează site-ul clubului din nordul Moldovei.
La Botoșani a ajuns și a participat la primul antrenament și tânărul mijlocaș Mario Preda (19 ani), ultima dată în tricoul SCM Râmnicu Vâlcea, recent promovată în Liga 2.
FC Botoșani îl va transfera în această vară pe mijlocașul ofensiv brazilian Gabriel Gama da Silva (23 de ani) de la Al-Mesaimeer, a doua ligă de fotbal din Qatar, informează Fanatik.ro
Nu vor mai continua la Botoșani: Friday Adams (23 de ani, fundaș dreapta, încetare contract), Alexandru Bota (U Cluj – împrumut expirat), Luka Kukic (contract încheiat), Michael Pavlovic (contract încheiat), Aldair (contract încheiat), Enzo Lopez (contract încheiat), Alexandru Dumitru (contrcat înctract încheiat).
LOTUL FC BOTOȘANI PREZENT LA REUNIRE
PORTARI: Giannis ANESTIS, Ionuț GURĂU, Iustin FILOTE;
FUNDAȘI: Narcis ILAȘ, Alexandru ȘUCHIANU, George MIRON, Bulină Dascălu LUCA, Manu BRAȘOVEANU, MIiguel MUNOZ, Djibril DIAW, Rijad SADIKU, Alexandru ȚIGĂNAȘU, Răzvan CREȚ;
MIJLOCAȘI: Mihai BORDEIANU, Ștefan PĂNOIU, Enriko PAPA, Gabriel DAVID, Denis ȘTEFAN, Mario PREDA, Teodor AFILIPOAIE, Gavril BUCȘĂ, Andrei PINTILEI

foto – fcbt.ro
ATACANȚI: Zoran MITROV, Sebastian MAILAT, Andrei DUMITER, Mykola KOVTALIUK, David CIUREL, Codrin CĂRĂUȘU, Alexandru CIUȘTEA, George ȘORODOC
Mercato Vară 2026 – João Paulino – fratele geamăn al lui Joao Paulo – va juca pentru Oțelul Galați
Cupa României 2026/2027
Cupa României Betano 2026/2027 – faza regională – Rezultatele primelor partide
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 4 ore agoOficial// CFR Cluj a încasat 350.000 de euro în schimbul cedării lui Bolgado!
CFR Cluj a anunțat despărțirea de fundașul central Leo Bolgado. În sezonul precedent, jucătorul...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 8 ore agoPro Tv o dă pe sport și lansează un nou post TV!/ 1 August – ziua lansării, prezent în grila de programe!
Pro TV va lansa un nou post TV, în care vor fi difuzate competițiile...
By Ultras24 -
Cupa Mondială 2026
/ 10 ore agoIstvan Kovacs – OUT de la Cupa Mondială 2026/ Cine sunt cei 12 „centrali” rămași
FIFA a publicat lista arbitrilor selecționați pentru ultimele patru partide ale Cupei Mondiale 2026,...
By Ultras24 -
Cupa României 2026/2027
/ o zi agoCraiova a câștigat și Supercupa României/ CSU Craiova vs. U Cluj 1-1 (5-3, d.l.d.)/ „Șepcile roșii” nu au lipici la trofee!
Universitatea Craiova a câștigat și Supercupa României, după campionat și cupă, după executarea loviturilor...



