Mijlocașul francez Jayson Papeau (29 de ani) revine în SuperLiga, dar nu la FC Rapid București, ci la Unirea Slobozia!
Papeau a părăsit-o pe Rapid în toamna anului trecut pentru a juca în liga a doua din Qatar, la formația Al-Markhiya SC.
După despărțirea de echipa qatareză, pentru care a marcat 7 goluri în 14 partide, Papeau a semnat un contract pe un sezon cu Unirea Slobozia, fapt conirmat de președintele clubului ialomițean.
”El a semnat de luni. Noi nu am vrut să anunțăm momentan nimic. Au mai fost cazuri în care a picat. Dar e semnat totul. Noi am fost în discuții de 3 săptămâni. A contat și locul nostru în clasament. Ni l-a propus impresarul Mihai Joița. Am avut discuții cu el și impresarul lui. Noi am spus ce condiții avem, ce salariu putem oferi.
A contat foarte mult locul nostru în clasament. Apoi au contat discuțiile pe care jucătorul le-a avut cu Jean Vlădoiu și cu Andrei Prepeliță, apoi cu directorul sportiv Marian Nohai. Un merit destul de mare l-au avut staff-ul împreună cu Marian pentru acest transfer. Financiar nu a fost vreo problemă pentru că el a vrut să revină să joace în România.
Din vară probabil că vrea să ajungă să joace pentru un club care să se bată la titlu, de ce nu Rapid din nou? Zic, nu știu. P0ate va rămâne la noi”, a declarat Ilie Lemnaru pentru digisport.ro.
După 11 etape consumate în SuperLiga, Unirea Slobozia este pe locul 6, cu 18 punte, iar vineri, 3 octombrie, urmează să o întâlnească pe Dinamo, de la ora 20.30, în primul al etapei a 12-a.
CLASAMENT ETAPA 11
#
Club
Meciuri
Victorii
Egal
Înfrângeri
Golaveraj
+/-
Puncte
1
Universitatea Craiova
11
7
3
1
21-12
9
24
2
FC Botoşani
11
6
4
1
22-10
12
22
3
FC Rapid 1923
11
6
4
1
16-8
8
22
4
FC Argeş
11
7
1
3
18-13
5
22
5
Dinamo 1948
11
5
5
1
18-11
7
20
6
Unirea Slobozia
11
5
3
3
15-11
4
18
7
UTA
11
3
7
1
15-14
1
16
8
Farul Constanţa
11
4
3
4
13-14
-1
15
9
U Clujj
11
3
5
3
13-11
2
14
10
Oţelul Galaţi
11
3
4
4
11-11
0
13
11
FCSB
11
2
4
5
13-18
-5
10
12
FC Hermannstadt
11
2
4
5
9-14
-5
10
13
CFR Cluj
10
1
6
3
15-20
-5
9
14
Petrolul Ploiești
11
1
3
7
7-14
-7
6
15
FK Csikszereda
10
0
5
5
10-22
-12
5
16
Metaloglobus
11
0
3
8
10-23
-13
3
Clasament – HaiLaFotbal.to
Programul Etapei a 12-a – 3/ 6 octombrie:
Vineri, 3 octombrie
Ora 20.30 Unirea Slobozia – Dinamo București
Sâmbătă, 4 octombrie
Ora 15.00 FK Csikszereda Miercurea Ciuc – Universitatea Cluj