Mijlocașul francez Jayson Papeau (29 de ani) revine în SuperLiga, dar nu la FC Rapid București, ci la Unirea Slobozia!
Papeau a părăsit-o pe Rapid în toamna anului trecut pentru a juca în liga a doua din Qatar, la formația Al-Markhiya SC.
După despărțirea de echipa qatareză, pentru care a marcat 7 goluri în 14 partide, Papeau a semnat un contract pe un sezon cu Unirea Slobozia, fapt conirmat de președintele clubului ialomițean.
”El a semnat de luni. Noi nu am vrut să anunțăm momentan nimic. Au mai fost cazuri în care a picat. Dar e semnat totul. Noi am fost în discuții de 3 săptămâni. A contat și locul nostru în clasament. Ni l-a propus impresarul Mihai Joița. Am avut discuții cu el și impresarul lui. Noi am spus ce condiții avem, ce salariu putem oferi.

Foto – Jayson Papeau – FC Rapid
A contat foarte mult locul nostru în clasament. Apoi au contat discuțiile pe care jucătorul le-a avut cu Jean Vlădoiu și cu Andrei Prepeliță, apoi cu directorul sportiv Marian Nohai. Un merit destul de mare l-au avut staff-ul împreună cu Marian pentru acest transfer. Financiar nu a fost vreo problemă pentru că el a vrut să revină să joace în România.
Din vară probabil că vrea să ajungă să joace pentru un club care să se bată la titlu, de ce nu Rapid din nou? Zic, nu știu. P0ate va rămâne la noi”, a declarat Ilie Lemnaru pentru digisport.ro.
După 11 etape consumate în SuperLiga, Unirea Slobozia este pe locul 6, cu 18 punte, iar vineri, 3 octombrie, urmează să o întâlnească pe Dinamo, de la ora 20.30, în primul al etapei a 12-a.
CLASAMENT ETAPA 11
| # | Club | Meciuri | Victorii | Egal | Înfrângeri | Golaveraj | +/- | Puncte |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | Universitatea Craiova | 11 | 7 | 3 | 1 | 21-12 | 9 | 24 |
| 2 | FC Botoşani | 11 | 6 | 4 | 1 | 22-10 | 12 | 22 |
| 3 | FC Rapid 1923 | 11 | 6 | 4 | 1 | 16-8 | 8 | 22 |
| 4 | FC Argeş | 11 | 7 | 1 | 3 | 18-13 | 5 | 22 |
| 5 | Dinamo 1948 | 11 | 5 | 5 | 1 | 18-11 | 7 | 20 |
| 6 | Unirea Slobozia | 11 | 5 | 3 | 3 | 15-11 | 4 | 18 |
| 7 | UTA | 11 | 3 | 7 | 1 | 15-14 | 1 | 16 |
| 8 | Farul Constanţa | 11 | 4 | 3 | 4 | 13-14 | -1 | 15 |
| 9 | U Clujj | 11 | 3 | 5 | 3 | 13-11 | 2 | 14 |
| 10 | Oţelul Galaţi | 11 | 3 | 4 | 4 | 11-11 | 0 | 13 |
| 11 | FCSB | 11 | 2 | 4 | 5 | 13-18 | -5 | 10 |
| 12 | FC Hermannstadt | 11 | 2 | 4 | 5 | 9-14 | -5 | 10 |
| 13 | CFR Cluj | 10 | 1 | 6 | 3 | 15-20 | -5 | 9 |
| 14 | Petrolul Ploiești | 11 | 1 | 3 | 7 | 7-14 | -7 | 6 |
| 15 | FK Csikszereda | 10 | 0 | 5 | 5 | 10-22 | -12 | 5 |
| 16 | Metaloglobus | 11 | 0 | 3 | 8 | 10-23 | -13 | 3 |
Clasament – HaiLaFotbal.to
Programul Etapei a 12-a – 3/ 6 octombrie:
Vineri, 3 octombrie
Ora 20.30 Unirea Slobozia – Dinamo București
Sâmbătă, 4 octombrie
Ora 15.00 FK Csikszereda Miercurea Ciuc – Universitatea Cluj
Ora 17.30 FC Argeș – Petrolul Ploiești
Ora 20.30 FC Rapid – Farul Constanța
Duminică, 5 octombrie
Ora 15.00 CFR 1907 Cluj – FC Hermannstadt
Ora 20.30 FCSB – Universitatea Craiova
Luni, 6 octombrie
Ora 17.30 Oțelul Galați – Metaloglobus București
Ora 20.30 FC Botoșani – UTA Arad
Cupa României 2026/2027
Cupa României Betano – Au fost stabilite cele 24 de partide din Turul 3!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Cupa României 2026/2027
/ 2 ore agoCupa României Betano – Au fost stabilite cele 24 de partide din Turul 3!
Miercuri, 12 august 2026, de la ora 17:30, sunt programate partidele din turul al...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 3 ore agoLiga 2 Casa Pariurilor – Etapa a doua se desfășoară pe parcursul a 3 zile/ Primul meci al rundei se joacă vineri, între Unirea Slobozia și Gloria Bistrița
Liga 2 Casa Pariurilor programează în acest weekend – 7-9 august – partidele din...
By Ultras24 -
Rugby
/ 6 ore agoTrei „Stejari” au devenit oficial cetățeni români
Trei dintre componenții echipei naționale de rugby a României – Fonovai Tangimana (39 de...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ o zi agoOficial// Adi Chică-Roșă rămâne să joace în SuperLiga României
Pus pe liber de Petrolul Ploiești, Adi Chică-Roșă nu a rămas fără echipă în...
By Ultras24



