În cursul zilei de marți, 14 aprilie, CFR Cluj a anunțat că a ajuns la un acord cu jucătorul Islam Slimani (37 de ani) privind încheierea colaborării.
Fotbalistul algerian a ajuns la echipa feroviară clujean în toamna anului trecut pe un salariu modic, de doar 5.000 de euro lunar.
Publicația Afrik-Foot informează că Slimani nu ar fi încasat niciun salariuîn lunile petrecute la CFR Cluj!
„Cortina a căzut între Islam Slimani și CFR Cluj. O plecare pe fondul crizei financiare de la Cluj. Campionul Africii din 2019 semnase un contract la mijlocul lunii septembrie până la sfârșitul lunii iunie, având în vizor Cupa Africii pe Națiuni din 2025.
Din păcate pentru el, nu va fi convocat de Vladimir Petkovic. Se va consola cu echipa A, unde Madjid Bougherra îl va convoca pentru Cupa Arabă.
Slimani a jucat 16 meciuri, marcând un gol și oferind două pase decisive. Plecarea sa era așteptată încă din noiembrie.
Deși câștiga doar 5.000 de euro pe lună, fotbalistul originar originar din Alger nu a primit niciun salariu de la sosirea sa, în contextul unor dificultăți financiare grave ale clubului. În plus, era vizat de fanii care îi puneau la îndoială angajamentul.”, notează jurnalistul Prudence Ahanogbe, de la Afrik-Foot.
Înainte de a ajunge la clubul din cartierul clujean Gruia, Islam Slimani a evoluat pentru Sporting, Leicester, Newcastle, Fenerbahce, AS Monaco, Lyon, Brest, Anderlecht, Coritiba, Mechelen și Westerlo, iar pentru naționala Algeriei a marcat 47 de goluri în 102 meciuri.
”Mulțumim, Islam Slimani!
Clubul CFR 1907 Cluj și atacantul Islam Slimani au ajuns la un acord privind încheierea colaborării.
În tricoul echipei noastre, Slimani a evoluat în 16 partide, reușind să înscrie un gol și să ofere două pase decisive.
Îi mulțumim pentru munca depusă la clubul nostru și îi dorim mult succes în continuare!”, este comuicatul celor de la CFR Cluj.