FC Universitatea Cluj și CFR Cluj au ajuns la un acord privind transferul lui Ioan Barstan (20 de ani, 1,75 metri), jucător de bandă stângă care a făcut primii pași în fotbal la ”U”, informează clubul de pe Cluj Arena.
„Ioan Barstan a început fotbalul în curtea Universității Cluj. După ce a trecut pe la FC Ardealul Cluj-Napoca, Barstan a făcut pasul la echipa secundă a celor de la CFR în toamna lui 2020, unde a evoluat până în 2023, atunci când a fost împrumutat la divizionara terță de la acea vreme, Unirea Ungheni.
Acesta a contribuit la promovarea mureșenilor în Liga a II-a, fiind folosit ca titular în primele manșe ale barajelor cu SCM Zalău și Gloria Bistrița. Barstan a rămas la Ungheni și după promovare, iar în prima parte a stagiunii 2024-2025 a strâns 18 prezențe în liga secundă și Cupa României, reușind să marcheze de două ori și să livreze alte patru pase decisive.

Noul fotbalist al „studenților” a fost remarcat de către staff-ul echipei noastre în perioada petrecută la Unirea Ungheni, unde a fost coleg cu doi jucători împrumutați de Universitatea, Alin Chinteș și Alin Techereș.”, este comunicatul celor de la Universitatea Cluj.
Mercato Vară 2025// SuperLiga – Liga 2 – Liga 3 – Actualizări zilnice!
Fotbal Intern
Atanas Trică va fi antrenat de Mauro Camoranesi!
Fotbal Intern
Marius Șumudică rămâne să-și dea cu părerea la Fanatik!
Fotbal Intern
Oficial// Dinamo a finalizat al 11-lea transfer!
Fotbal Intern
SuperLiga – LPF a anunțat programul etapei a 5-a
Cupa României 2026/2027
Cupa României Betano – Au fost stabilite cele 24 de partide din Turul 3!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 2 ore agoAtanas Trică va fi antrenat de Mauro Camoranesi!
„U” Cluj l-a vândut pe atacantul Atanas Trică (22 de ani) la formația cipriotă...
By Ultras24 -
Cupa României 2026/2027
/ 3 ore agoCupa României Betano – Turul 3 – Rezultatele finale/ Poli Timișoara – Dumbrăvița a intrat în prelungiri!/CSM Târgu-Jiu – SCM Râmnicu se joacă în nocturnă
Cupa României Betano – ediția 2026/2027 – programează miercuri, 12 august, într-o singură manșă,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 7 ore agoOficila// Corvinul s-a despărțit de Pedro Albino, iar la Oțelul s-a întors Miguel Silva
Corvinul Hunedoara – locul 9, 5 puncte, după patru etape disputate în SuperLiga –...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 10 ore agoMarius Șumudică rămâne să-și dea cu părerea la Fanatik!
Tehnicianul Marius Șumudică nu mai ajunge la CFR Cluj, după ce în urmă cu...
By Ultras24



