FC Argeș, ocupanta locului 6 în play-off-ul SuperLigii, cu 30 de puncte, nu a primit licența pentru pentru cupele europene- sezonul 2025/2026.
În prima fază, dosarul de licență a fost refuzat, însă oficialii clubului piteștean nu au abandonat „drumul spre Europa fotbalistică” și au făcut apel, doar că și acesta a fost respins!
Daniel Stanciu, directorul de imagine și comunicare al clubului alb-violet, aflat și sub angajament cu Digi Sport TV, a explicat de ce clubul piteștean a ratat obținerea licenției de Europa.
”Am avut acea problemă cu datoriile la stat, la ANAF. Am avut două-trei luni de întârziere, aveam o reeșalonare.
Ca să nu pierdem reeșalonarea, adică rata din urmă, a trebuit să o achităm. Banii au venit mai târziu și încă nu au venit toți. Am plătit, dar n-am respectat exact termenele impuse de licențierea UEFA. Am luat licență pentru SuperLiga, dar…
Sunt două lucruri diferite. În primul rând e clasarea în campionat și, dacă câștigam semifinala cu Universitatea Cluj și ajungeam în finală, ce? Nu mai jucam finala? E un trofeu, orice loc aduce bani. Suntem o echipă care depinde foarte mult de buget.
Avem un buget limitat. Lucrurile sunt și vor intra, începând de săptămâna viitoare, în regulă. Problema a fost acest decalaj. Din anumite motive am depus proiectul foarte târziu, plus întârzierile de la partenerii noștri comerciali, care toți au probleme.”, a declarat Daniel Stanciu, la Liga Digi Sport.
Programul Etapei 7 – Play-off
Sâmbătă, 2 mai
ora 20.30 U Cluj – FC Argeș
Duminică, 3 mai
ora 21.00 Universitatea Craiova – Dinamo București
Luni, 4 mai
ora 20.30 Rapid București – CFR Cluj
Clasament – Play-off – Etapa 7
| # | Club | Meciuri | Victorii | Egal | Înfrângeri | Golaveraj | +/- | Puncte |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | CSU Craiova | 6 | 4 | 0 | 2 | 5-5 | 0 | 42 |
| 2 | U Cluj | 6 | 4 | 0 | 2 | 10-5 | 5 | 39 |
| 3 | CFR Cluj | 6 | 3 | 1 | 2 | 5-5 | 0 | 37 |
| 4 | Dinamo 1948 | 6 | 2 | 2 | 2 | 9-8 | 1 | 34 |
| 5 | FC Rapid | 6 | 1 | 1 | 4 | 5-9 | -4 | 32 |
| 6 | FC Argeş | 6 | 1 | 2 | 3 | 2-4 | -2 | 30 |
Clasamente realizate de site-ul hailfotbal.ro/ frf.ro
Programul Etapei 7 – Play-out
Vineri, 1 mai
ora 20.30 FK Csikszereda Miercurea Ciuc – FCSB
Sâmbătă, 2 mai
ora 15.00 Oțelul Galați – Metaloglobus București
ora 17.30 Farul Constanța – FC Botoșani
Duminică, 3 mai
ora 18.15 Petrolul Ploiești – UTA Arad
Luni, 4 mai
ora 17.30 Unirea Slobozia – FC Hermannstadt
| # | Club | Meciuri | Victorii | Egal | Înfrângeri | Golaveraj | +/- | Puncte |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | FCSB | 6 | 4 | 1 | 1 | 13-6 | 7 | 36 |
| 2 | UTA Arad | 6 | 3 | 1 | 2 | 11-6 | 5 | 32 |
| 3 | FC Botoşani | 6 | 3 | 1 | 2 | 11-13 | -2 | 31 |
| 4 | Oţelul Galaţi | 6 | 2 | 1 | 3 | 7-10 | -3 | 28 |
| 5 | FK Csikszereda | 6 | 3 | 2 | 1 | 8-7 | 1 | 27 |
| 6 | Farul Constanţa | 6 | 1 | 2 | 3 | 5-6 | -1 | 24 |
| 7 | Petrolul Ploiești | 6 | 2 | 1 | 3 | 6-8 | -2 | 23 |
| 8 | FC Hermannstadt | 6 | 2 | 2 | 2 | 7-6 | 1 | 20 |
| 9 | Unirea Slobozia | 6 | 2 | 1 | 3 | 9-10 | -1 | 20 |
| 10 | Metaloglobus Bucureşti | 6 | 1 | 2 | 3 | 5-10 | -5 | 11 |
Clasament realizate de site-ul hailfotbal.ro/ frf.ro
Vineri, 8 mai
ora 21.00, CFR Cluj – Universitatea Craiova
Sâmbătă, 9 mai
ora 21.00, U Cluj – Rapid București
Duminică, 10 mai
ora 19.00, Dinamo București – FC Argeș
Programul Etapei 8 – Play-out
Vineri, 8 mai
ora 18.00, UTA Arad – FK Csikszereda Miercurea Ciuc
Sâmbătă, 9 mai
ora 18.00, Oțelul Galați – Farul Constanța
Duminică, 10 mai
ora 16.00, FC Botoșani – Petrolul Ploiești
Luni, 11 mai
ora 18.00, Metaloglobus București – FC Hermannstadt
ora 21.00, FCSB – Unirea Slobozia
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ 27 de minute agoNews Alert// FRF a anunțat numele echipelor care au primit licența de Europa: 5 din play-off, 4 din play-out!
Un număr de 9 echipe din SuperLiga României au primit licența de Europa. În...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 47 de minute agoOficial// FC Argeș, refuzată la export!/ Motivele pentru care piteșenii nu au primit licența de Europa!
FC Argeș, ocupanta locului 6 în play-off-ul SuperLigii, cu 30 de puncte, nu a...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 6 ore agoCupa Național – Rezultate meciuri tur – Semifinale U19, U17, U16 și U15
Miercuri, 29 aprilie, s-au disputat partidele tur din cadrul semifinalelor Cupei Național, rezervate juniorilor...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 8 ore agoLiga 2 – FC Voluntari și FC Bihor deschid runda 7 din TOP 6/ Meciul se joacă joi, de la ora 19.00/ Vezi programul meciurilor din play-off/out!
Partida dintre FC Voluntari și FC Bihor Oradea, programată pentru joi, 30 aprilie, de...
By Silviu Coman




