Fotbal International

Oficial// Edward Iordănescu – prezentat oficial la Legia Varșovia!

Published on

Edi Iordănescu, fostul selecționer al Naționalei României, a decis să-și reia cariera și a dat curs ofertei primite de la clubul Legia Varșovia, cea mai titrată formație din Polonia.

Astăzi, 16  iunie, clubul polonez a organizat o conferință de presă dedicată prezentării noului antrenor. Cu acest prilej,  Site-ul legia.net a oferit primele declarații ale tehnicianului român, informează sport.ro.

E o mare onoare pentru mine această numire. Sunt mândru și fericit că sunt antrenorul Legiei. Începând de astăzi, îmi asum întreaga responsabilitate pentru toate problemele tehnice legate de echipa noastră. Calitatea muncii, rezultatele… de toate astea voi răspunde eu. Știu că la acest club așteptările sunt foarte mari, dar sunt pregătit pentru această provocare. Știu ce vor și fanii fantastici ai Legiei.

În mod cert, acest club e cel mai mare din Polonia și reprezintă un brand, la nivel internațional. Îmi doresc să aduc bucurii pentru suporterii Legiei și, în felul acesta, să le arăt respectul meu.

Am studiat Legia, în ultimele zile. De asemenea, cunosc acest campionat, Ekstraklasa, foarte bine, pentru că în naționala României aveam câțiva jucători legitimați la cluburile din Polonia. De aceea, cunosc și antrenorii care au activat în Ekstraklasa. Legia a făcut jocuri bune și cu ultimii antrenori, dar noi trebuie să creștem nivelul foarte repede.

Deja, am văzut tot ce înseamnă infrastructura de care dispune Legia și sunt foarte mulțumit. De aceea, am și venit la Legia cu încredere și cu convingerea că pot readuce această formație la un nivel superior. Vrem ca Legia să aibă, din nou, rezultate pe măsura unui club mare. N-am câștigat campionatul de patru ani și, în perioada asta, Legia a luat doar două cupe. Prea puțin, în opinia mea, pentru o formație de talia Legiei.“, a declarat Edwar Iordănescu, potrivit legia.net, preluat de sport.ro.

Popular Posts

Exit mobile version