Farul Constanța a anunțat sâmbătă, 15 iunie, transferul fundașului central Mihai Bălașa, liber de contract după despărțirea de Sepsi Sfântu Gheorghe.
În vârstă de 29 de ani, Bălașa a început fotbalul la Academia Hagi, apoi a jucat pentru juniorii lui AS Roma. Clubul din „Cetatea Eternă” l-a împrumutat la Crotone și Trapani. În 2017, fundașul central a ajuns la FCSB, iar doi ani și jumătate mai târziu a semnat pentru Universitatea Craiova.
”Bine v-am regăsit, vin cu gânduri pozitive, de a juca cât mai mult, de a fi sănătos și de a ne îndeplini obiectivele. Mă bucur că am rămas aici, avem toate facilitățile, avem terenuri foarte bune, baza este nou-nouță. Cantonament mai bun decât aici nu cred că puteam găsi în altă parte.

Cu unii dintre colegi am mai jucat. Mă bucur foarte mult că am revenit, mă simt ca acasă. Ne așteaptă o perioadă de pregătire, cu meciuri amicale. Sperăm să jucăm cât mai bine, să consolidăm relațiile de joc, ca atunci când va veni prima etapă să fim pregătiți.
Vreau să fiu sănătos, să joc cât mai mult și să îmi ajut echipa cât pot eu de bine”, a declarat Mihai Bălașa.
De citit și
Oficial// Gabi Iancu se reîntoarce la Gică Hagi, pentru a 5-a oară!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ 2 ore agoSuperLiga – Zeljko Kopic (Dinamo), desemnat de LPF tehnicianul ultimei runde/ Vezi echipa etapei și cele 8 vedete/ Rezultate + Clasament + Programul Etapei 6
Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece. Tehnicianul...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 18 ore agoSuperLiga – Play-out// Live Text – Farul – FCSB 2-3/ Campioana a înscris de trei ori după pauză, în 8 minute!/ Rezumat Video/ Târnovanu a comis-o grav la golurile Farului!
La Ovidiu, pe arena Gheorghe Hagi, FCSB a învins Farul, scor 3-2, în etapa...
-
Din Voleu
/ 20 de ore agoNews Alert// Nicolae Stanciu și Ovidiu Burcă, pe lista scurtă de achiziții a lui U Cluj!/ Jucătorii și-ar fi dat acordul să joace în „alb și negru”!
”U” Cluj s-ar fi înțeles deja cu Nicolae Stanciu și Ovidiu Burcă, pentru ca...
-
Fotbal Intern
/ 22 de ore agoSuperliga – Play-out// FC Botoșani – Metaloglobus 3-2/ Moldovenii atacă locul 7!/ Rezumat Video/ Metaloglobus – pusă la încercare de arbitri!
Meci cu 5 goluri și multe greșeli de arbitraj la partida FC Botoșani –...
By Bogdan Badiu




