Fotbal Intern

Oficial// Daniel Pancu s-a despărțit de CFR Cluj!/ Mesajul lui Iuliu Mureșan la despărțirea de Daniel Pancu: „Îi urez succes, drum bun și xanax”

Published on

Conducerea CFR Cluj a anunțat că încpând de miercuri, 27 mai, Daniel Pancu nu mai este tehnicianul echipei.

Cele două părți au ajuns la o înțelegere privind încetarea colaborării, dar nu înainte de a-și arunca cuvinte grele.

Venit la CFR Cluj în noiembrie 2025, acesta a condus echipa în 28 de partide, reușind intrarea în play-off și calificarea echipei în preliminariile UEFA Conference League la finele unui sezon încheiat pe podium.

Îi mulțumim, pe această cale, pentru munca depusă în acest sezon pe banca echipei noastre!”, este comunicatul celor de la CFR Cluj.

UPDATE – ora 19.00 – Contactat telefonic pentru a comenta oficializarea despărțirii de antrenorul Daniel Pancu, Iuliu Mureșan –  (n.red. încă) președintele CFR Cluj – i-a transmis acestuia „succes, drum bun și xanax.”

S-a terminat așa cum s-a terminat. Îi urez succes, drum bun și xanax. Mai multe nu am ce să spun. Ne-am despărțit amiabil. Ne-am înțeles și acum am luat-o fiecare pe drumul lui.

Acum, în mod oficial, căutam antrenor. Pentru că nu mai avem antrenor. Avem o listă și vom începe discuțiile. Sperăm să rezolvăm treaba cât mai repede, cu câteva zile înainte de reunire echipei.

Am vrea ca până pe 10-12 iunie să avem noul antrenor. Poate și mai devreme, dar acesta e termenul limită”, a declarat I. Mureșan pentru Gazeta Sporturilor.

Oficial// Daniel Pancu, noul A1 al FC Rapid!

Mercato Vară 2026 – Primele mutări oficializate!

 

Popular Posts

Exit mobile version