Internaționalul Andrei Burcă (32 de ani) s-a despărțit oficial de Baniyas (E.A.U.), pentru care a evoluat un singur sezon.
Fundașul central a ajuns în zona Golfului după 4 sezoane petrecute la CFR Cluj, în perioada iulie 2019 – iulie 2023. Clubul din cartierul clujean Gruia a obținut 1 milion de euro de pe transferul lui Ovidiu Burcă la Al-Al-Okhdood (Liga 1- Arabia Saudită).
Vara trecută, Burcă a ales să părăsească prima ligă saudită și a semnat cu FC Baniyas, grupare din prima ligă a Emiratele Arabe Unite, pentru care a marcat un gol în cele 28 de partide disputate.
Acum, Andrei Burcă se pregătește de meciul Naționalei României cu Cipru, programat în această seară de marți, 10 iunie, pe Arena Națională, din preliminariile Campionatului Mondial din 2026.

Andrei Burcă – Foto – playsport.ro
După această partidă, Burcă este tentat să se întoarcă la Cluj-Napoca, însă în oraș sunt două echipe, ambele calificate în cupele europene!
Rămâne de văzut dacă fundașul central va alege să urce dealul Gruia, pentru a semna un nou contract cu CFR, sau rămâne în centrul Clujului și semnează cu „U” Cluj!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 7 ore agoLiga 2 – Etapa 8 Play-off// Steaua – Sepsi 0-2/ VIDEO – GOL FABULOS (RABONA) înscris de ALIN TECHEREȘ!!!
La București, în Ghencea, Sepsi a învins Steaua, scor 2-0, într-un meci dipsutat în...
-
Baschet
/ 16 ore agoNews Baschet masculin – Se cunosc echipele calificate în semifinalele LNBM/ Vezi programul partidelor
Dinamo București este ultima echipă calificată în semifinalele Ligii Naționale de Baschet masculin, după...
-
Champions League
/ 17 ore agoPSG și Arsenal, în finala UEFA Champions League/ Marele meci se va juca la Budapesta
Paris Saint-Germain – Arsenal Londra este finala UEFA Champions League. Formația franceză a trecut...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ o zi agoLiga 2 – Etapa 8 Play-off// Corvinul – FC Voluntari 2-0 – Hunedorenii sunt în SuperLiga!/ Rezumat Video/ Mâine, în Ghencea, Steaua vs. Sepsi (ora 19.00)
Corvinul Hunedoara avea nevoie de un punct în partida cu FC Voluntari, din runda...



