Fotbaliștii Oțelului Galați s-au reunit în după-amiaza zilei de duminică, 4 ianuarie, sub comanda tehnicianului Laszlo Balint, la antrenamentul programat pe terenul 2 al stadionului Oțelul.
La prima ședință de pregătire a echipei din aceast an au fost prezenți și numeroși suporteri, care au creat o atmosferă de sărbătoare.

foto – ascoțelul.ro
Staff-ul tehnic a avut la dispoziție 23 jucători din lotul cu care a încheiat anul precedent, urmând a fi testați și câțiva jucători în săptămâna următoare. Au lipsit motivat Ne Lopes, Kazu și Andrezinho, aceștia urmând a se alătura lotului luni, 5 ianuarie, informează site-ul clubului gălățean.

foto – ascoțelul.ro
Gălățenii se vor pregăti în această perioadă pe plan local, la stadionul Oțelul, iar la finalul săptămânii următoare, sâmbătă, 10 ianuarie, vor susține un meci de verificare pe terenul formației Unirea Slobozia.
Cei 23 de jucători prezenți la primul antrenament al Oțelului din 2026:
Portari: Gabriel Ursu, Iustin Popescu, Cosmin Dur-Bozoancă
Fundași: Milen Zhelev, Andrei Rus, Paul Iacob, Diego Zivulic, Emilian Neicu, Conrado Buchanelli Holz
Mijlocași: Joao Lameira, Andrei Ciobanu, Joao Paulo, Pedro Nuno, Cristian Chira, Denis Bordun, Radu Postelnicu, Matei Frunză, Ștefan Bană, Daniel Sandu
Atacanți: Paulinho, Patrick Fernandes, Cristian Neicu
Mercato Iarnă 2026 – Echipele din SuperLiga au început să perfecteze primele transferuri
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 57 de minute agoSe inversează rolurile: Sampdoria transferă de la U Cluj!/ Alex Bota va îmbrăca tricoul Doriei sub formă de împrumut!
Universitatea Cluj l-a transferat pe fundașul central Andrei Coubiș de la Sampdoria și acum...
By Ultras24 -
SUPERLIGA
/ o oră agoOficial// Rapid și FC Argeș au anunțat transferul extremei Claudiu Micovschi!
Claudiu Micovschi a devenit jucătorul FC Argeș cu acte în regulă, după ce Rapid...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 2 ore agoBreaking// Friday Adams (23 de ani), din vară va juca în alb și negru!
U Cluj l-a transferat zilele trecute pe fundașul Andrei Coubiș de la Sampdoria Genova,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 2 ore agoBreaking// Claudiu Micovschi a devenit jucătorul FC Argeș!/ Transfer gratuit de la Rapid + 20% procent dintr-o vânzare ulterioară!
Cluburile Rapid București și FC Argeș au ajuns la o înlegere scrisă în privința...



