Naționala de rugby a României va juca duminică, 16 martie, pentru medaliile de bronz ale Campionatului European. Stejarii vor întâlni Portugalia, la Lisabona, pe Stadionul CAR Jamor, de la ora 17:00 (în direct pe TVR Sport).
Pentru această partidă staff-ul tehnic a stabilit echipa, în Primul XV fiind făcute 6 modificări față de meciul trecut cu Georgia, trei în pachetul de înaintare cu Savin și Buruiană în prima linie și Immelman în cea de-a doua și trei pe linia de treisferturi, cu Conache, Sikuea și Gontineac.
Cele două echipe s-au mai întâlnit o dată în acest sezon al Campionatului European, Portugalia impunându-se la Botoșani, cu 34-6.

Foto – România vs Portugalia/ FRR.ro
„A fost o săptămână bună de pregătire, ne-am axat foarte mult pe apărare și jocul la sol, încercând să avem o altă viteză a atacului decât am avut până acum.Echipa își dorește să arate o altă față în acest meci, toți ne dorim revanșa și mai ales, să demonstrăm că la Botoșani a fost doar o întâmplare și că putem mult mai mult, putem face un joc mult mai bun. Îmi doresc să ajut echipa, să dau tot ce am mai bun și la final să ieșim victorioși și să terminăm această campanie europeană cu moralul ridicat pentru a avea o evoluție cât mai bună în meciurile internaționale din vară.”, a declarat Iulian Hartig.
România pentru Portugalia:
1. Alexandru Savin (CS Rapid), 2. Ștefan Buruiană (USON Nevers), 3. Gheorghe Gajion (Stade Montois), 4. Nicolaas Immelman (CSM Știința Baia Mare), 5. Andrei Mahu (Massy), 6. Matthew Tweddle (CSA Steaua), 7. Cristi Boboc (CSA Steaua), 8. Adrian Mitu (Soyaux – Angouleme XV Charente) , 9. Alin Conache (CSA Steaua), 10. Hinckley Vaovasa (CS Dinamo), 11. Taliauli Sikuea (CSM Știința Baia Mare), 12. Taylor Gontineac (Beziers), 13. Mihai Graure (CS Dinamo), 14. Iliesa Tiqe (SCM USV Timișoara), 15. Marius Simionescu (SCM USV Timișoara) C
Rezerve: 16. Tudor Butnariu (SCM USV Timișoara), 17. Iulian Hartig (CS Dinamo), 18. Cosmin Manole (CS Dinamo), 19. Adrian Moțoc (Biarritz), 20. Florian Roșu (CSM Știința Baia Mare), 21. Gabriel Rupanu (SCM USV Timișoara), 23. Paul Popoaia (CSM Știința Baia Mare), 24. Marius Iftimiciuc (Carcassonne)
Antrenor: David Gérard
Sursa/ FRR.ro
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 4 ore agoLiga 2 – Etapa 8 Play-off// Steaua – Sepsi 0-2/ VIDEO – GOL FABULOS (RABONA) înscris de ALIN TECHEREȘ!!!
La București, în Ghencea, Sepsi a învins Steaua, scor 2-0, într-un meci dipsutat în...
-
Baschet
/ 13 ore agoNews Baschet masculin – Se cunosc echipele calificate în semifinalele LNBM/ Vezi programul partidelor
Dinamo București este ultima echipă calificată în semifinalele Ligii Naționale de Baschet masculin, după...
-
Champions League
/ 14 ore agoPSG și Arsenal, în finala UEFA Champions League/ Marele meci se va juca la Budapesta
Paris Saint-Germain – Arsenal Londra este finala UEFA Champions League. Formația franceză a trecut...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ o zi agoLiga 2 – Etapa 8 Play-off// Corvinul – FC Voluntari 2-0 – Hunedorenii sunt în SuperLiga!/ Rezumat Video/ Mâine, în Ghencea, Steaua vs. Sepsi (ora 19.00)
Corvinul Hunedoara avea nevoie de un punct în partida cu FC Voluntari, din runda...



