Naționala de U20 a României a pierdut astăzi în semifinalele Campionatului European de U20 de la Praga.
Stejăreii au fost învinși de echipa Țărilor de Jos cu 41-21 (20-11). România va juca pentru medaliile de bronz ale competiției, urmând să întâlnească duminică, 24 noiembrie, de la ora 17:00, Belgia.
Meciul, disputat pe Marketa Stadium, a început pe o ploaie torențială, care s-a transformat în lapoviță. Țările de Jos au atacat încă din primul minut, mutând jocul în 22-ul României, punând presiune și deschizând scorul, în minutul 2, prin Ilan Vaassen, 3-0.
De altfel, olandezii au dominat primul sfert de joc, menținând presiunea în terenul României. Efortul lor s-a concretizat cu un eseu de penalizare dictat împotriva Stejarilor de către arbitrul Shane Gaughan. De asemenea, a fost eliminat temporar și Petre-Alexandru Popa, pentru greșelile repetate ale echipei, 10-0.
În minutul 16, Rareș Mîrzac a recuperat o tușă pe repunerea adversă la 5 metri de terenul de țintă și marchează eseu, 10-5.
Țările de Jos nu au acuzat șocul și în câteva minute au reușit să se distanțele la 20-5. În finalul primei reprize, România a profitat de eliminarea temporară a lui Niek Doornenbal și David Bălan a transformat două lovituri de penalizare, 20-11, scorul pauzei.
Partea secundă a început bine pentru echipa noastră, care a punctat prin același Bălan, scor 20-14. Stejăreii au mai avut câteva oportunități de a se apropia de linia terenului de țintă, dar greșelile individuale i-au împidicat să înscrie.

Foto – România U20 vs Olanda U20/ FRR.ro
Mai pragmatice, Țările de Jos au concretizat în puncte aproape orice șansă care li s-a ivit, la final impunându-se cu 41 la 21.
România
1. Alexandre Stoian (Rodez), 2. Mario Perici (CS Rapid), 3. Mariano Radu (CS Rapid), 20. Petre- Alexandru Popa (CSM Constanța), 5. Ștefan Ciocîrlan (Hartpury), 6. Nicolas Dona (RC Grivița), 7. Gabriel Plăcintă (CSA Steaua), 8. Andrei Schutz C (CSM Știința Baia Mare), 9. Rareș Mîrzac (RC Bârlad), 10, David Bălan (LPS Suceava / SCM USV Timișoara), 11. Iulian Manole (CSM Constanța), 12. Eduard Chifor (CSM Constanța), 24. Vlad Croitoru (CS Rapid), 14. Erik Nagy, 15. Alexandru Neagu (CSM Constanța)
Rezerve: 16. Gabriel Toma (RC Grivița), 17. Eduard Onulescu (CS Dinamo), 18. Ciprian Sălceanu (CSM Știința Baia Mare), 19. Ștefan Motrea (CS Rapid), 4. Andrei Rusu (RC Grivița), 21. Andrei Tînjală (CS Rapid), 22. Marian Popescu (LPS Suceava/ RC Gura Humorului), 23. Ștefan Alexandru Petrescu (Worcester), 26. Cristian Petrea (RC Bârlad), 28. Alexandru Coman (CS Rapid)
Staff-ul tehnic: Mocanu Nicolae – antrenor principal; Ibanescu Florin – antrenor secund; Demci Stefan – director tehnic; Claudiu Trandafir – preparator fizic, Sorin Stancu – kinetoterapeut, Ilie Dennise- kinetoterapeut ; Mircea Paraschiv – consultant tehnnic, Cârcei Ovidiu – manager
De citit și alte 5 materiale:
News Rugby// Modificări în lotul României pentru meciul cu Uruguay. Cine transmite partida
News Rugby – C.E. U18// Stejăreii – bătuți de olandezi!/ România va juca pentru locurile 5-8
News Rugby – CE U20// România învinge Polonia și joacă pentru locurile 1-4
Fotbal Intern
Liga Elitelor U16& U15 – Rezultatele etapei a 5-a
Conference League
Craiova și-a aflat adversarele din grupa unică a UEFA Conference League
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 31 de minute agoLiga 3 – Programul etapei a doua – Gazdele meciurilor din Seria 4 au ales să joace sâmbătă, iar cele din Seria 5 cinci cu o zi mai repede!
Liga 3 – sezon regular 2026/2027 – programează vineri și sâmbătă, 4-5 septembrie, partidele...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 3 ore agoSuperLiga – LPF a comunicat programul etapei a 9-a/ Vezi și programul rundei a 8-a și clasamentul
Liga Profesionistă de Fotbal și deținătorii drepturilor de televziune au anunțat programul etapei a...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 13 ore agoChicago Fire l-a prezentat oficial pe Anzor Mekvabishvili!/ Mijlocașul georgian îi va pasa lui Robert Lewandowski!
Mijlocașul georgian Anzor Mekvabishvili a plecat de la Universitatea Craiova, campioana României, pentru a...
-
Cupa României 2026/2027
/ 16 ore agoCupa României – Faza grupelor/ „U” Cluj, cu om în minus 51 de minute, învinge Petrolul!/ Echipele oaspete au câștigat la Sfântu Gheorghe, București și Târgoviște/ Remiză la Brașov
A început Faza grupelor Cupei României Betano, ediția 2026-2027. Primul din cele cinci meciuri...
By Ultras24




