Tehnicianul turc Mehmet Topal a semnat un contract valabil până ân 2027 și va conduce mâine, luni, 10 iunie, de la ora 20.00, primul antrenament al „lupilor galbeni”. Sesiunea de pregătire se va desfășura pe gazonul stadionului „Ilie Oană” și va fi deschisă publicului!
„Mehmet Topal va conduce mâine seară, de la ora 20:00, primul antrenament al lupilor pe ‘Ilie Oană’!
Antrenamentul va fi deschis! Și tot mâine, vom avea și lansarea imnului dedicat Centenarului!
Mehmet Topal, jucător de legendă al fotbalului turc, fost căpitan al naționalei Turciei și al lui Fenerbahce Istanbul, de trei ori câștigător al Superligii Turciei cu trei echipe diferite, Galatasaray, Fenerbahce și Basaksehir, de asemenea fost jucător important al Valenciei în La Liga, este noul antrenor al echipei noastre!

foto – Mehmet Topal – NTV
În vârstă de 38 ani, Topal a semnat cu FC Petrolul Ploiești un contract valabil pentru următorii 3 ani și va ajunge la Ploiești duminică, atunci când va face cunoștință cu noii săi elevi.
Îi urăm bun venit lui și staffului său tehnic și le urăm mult succes cu FC Petrolul în anul Centenar! Bun venit, Mehmet Topal”, este anunțul celor de la Petrolul, pe rețelele sociale.
De citit și:
News Petrolul// Marian Copilu e OUT!/ Turcii își pun vicepreședinte, un fost baschetbalist!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ o oră agoRapid și FC Argeș nu au primit licența pentru Europa!/ Decizia nu este definitivă!
FC Rapid 1923 București și FC Argeș Pitești nu au primit licența UEFA în...
By Ultras24 -
Echipe Nationale
/ 6 ore agoFRF a făcut anunțul: Gheorghe Hagi – selecționerul Naționalei!
Federația Română de Fotbal a anunțat numirea lui Gheorghe Hagi în funcția de selecționer...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 6 ore agoLiga Elitelor U16& U15 – Rezultatele partidelor din runda 10 play-off/out/ Scorul etapei s-a înregistrat în L.E. U15, play-out – seria 2: Farul vs. FC Voluntari 10-0!
Sâmbătă, 18 aprilie, s-au disputat meciurile rundei cu numărul 10 din play-off-ul și play-out-ul...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 8 ore agoFC Hermannstadt a încălcat statutul juridic al insolvenței: plata salariilor integral și la data fixată prin hotărâre judecătorească!
FC Hermannstadt trece prin momente grele, deși este o grupare sportivă tânără, cea mai...




