Connect with us

Fotbal Intern

News Liga2&Liga3 – Lincar îi răspunde lui Adrian Popa// Victorii pentru Șelimbăr și Ceahlăul // CSM Reșița pleacă marți în Turcia

Ceahlăul Piatra Neamț (Liga 2) a obținut primul succes în cantonamentul din Antalya, scor 2-0 cu Rapid Viena II, prin golurile marcate de Patrick Petre (37) și Llullaku (54). Amicalul s-a disputat pe durata a 120 de minute, două reprize a câte 60 de minute. În prima partidă desfășurată în Turcia, elevii lui Cristi Pustai au terminat la egalitate, 2-2, cu FC Homburg Saar (Liga IV – Germania).

Echipele folosite de tehnicianul Cristi Pustai în jocul cu Rapid Viena II:

Prima repriză: Krell – Pedro Albino, Core, M. Constantin, Bacalu – Akwasi, M. Savu – Neicuțescu (Joao Jaquite 43), Llullaku, P. Petre – Cortelezzi.

Repriza a doua: Barna (Aftanase 50) – Petkov, Jalbă, Taraduda, Tud. Oltean – Joao Jaquite (Larrauri 30), Forizs – Al. Anton, Onișa, Mir. Moraru – Buziuc.

Mâine, 4 februarie, Ceahlăul va juca cu Tobol Kostanay (Uzbekistan), iar marți, 6 februarie, cu Gremio Esportivo Mauense (Brazilia). Ultimul meci de pregătire din cadrul stagiului extern va avea loc vineri, 9 februarie, în compania CSM Reșița.

Erik Lincar, antrenorul Concordiei Chiajna (Liga 2), a declarat că nu a avut un conflict cu Adrian Popa („Motoreta”), așa cum susțne jucătorul de 37 de ani, 

Nu știu ce a declarat Adi Popa. De ce i s-a reziliat contractul trebuie să îl întrebați pe domnul președinte. O implicare am avut și eu, dar nu e problema mea, nu comentez eu de ce reziliază un jucător sau când vine un jucător.

Depinde ce se înțelege prin scos din programul echipei. Eu zic că el a fost în vestiarul echipei și s-a antrenat cu echipa pe același teren. Dacă a fost pe același teren cu echipa, ce părere aveți? Eu vă zic adevărul.

În general, eu nu am conflicte cu jucătorii și nu țin minte să fi avut un conflict cu un jucător, vreodată. Dacă am o discuție cu ei, încerc să fiu foarte clar și să îmi exprim punctul de vedere, în ceea ce îl privește.

Aveam așteptări mai mari de la el, dar asta nu înseamnă… Știți cum e, în fotbal jucătorii sunt într-o formă bună o perioadă, o formă bună în altă perioadă…”, a spus Erik Lincar pentru PlaySport.

ASF Olimpic Zărnești (Liga 3, Setia 5 – locul 1) a disputat cele de-al doilea amical iernii, în compania CS Colțea. „Olimpicii” s-au impus cu 7-0, prin golurile marcate de Alex Ilie (3), Grindeanu (2), Codreanu și Berloiu.

AS Recolta Gh. Doja (Liga 3) a câșștigat cu 3-0 partida de verificare disputată împotriva CS Oltenița, în deplasare, prin golurile marcate de Drăgan, Bălan și V. Popescu.

CSM Râmnicu Sărat și Dacia Unirea Brăila au terminat la egalitate, scor 2-2, amicalul disputat pe terenul sintetic din baza Municipală.

Victorie pentru CSC Șelimbăr (liderul Ligii 2) în primul amical disputat în această iarnă în cantonamentul din Turcia, Antalya.

Unirea Slobozia a câștugat la limită, scor 1-0, amicalul cu Metaloglobus.Golul victoriei a fost marcat de Sergiu Ekollo.

Dunărea Giurgiu și Popești Leordeni au remizat, scor 2-2, într-un amical disputat sâmbătă după-amiază.

CSM Slatina a învins-o pe CSM Alexandria, scor 2-1 (1-0), prin golurile marcate Valentin Alexandru și Maharez.

foto// csmslatina

Partidă cu 8 goluri între CSM Focșani 2007 și CSM Adjud 1946, scor 5-3 (1-0). Golurile formației din Focșani au fost marcate de Ciobanu, Mihart, Ungurianu (2) și Oprea. Acesta a fost primul joc de verificare din acest an pentru formația focșaneană.

foto// csmfocsani

Fotbaliștii pregătiți de Claudiu Niculescu au dispus de TS Podbeskidzie Bielsko-Biala (Liga 2 Polonia), cu scorul de 1-0, prin golul marcat de George Monea (42).

Claudiu Niculescu a început amicalul cu polonezii în formula: Aldescu – Ct. Alexe, Palmeș, Natea (cpt.), Fl. Mitrea – Moussinga, Tud. Călin – Monea, C. Soare, Al. D. Pop – Rodri Hernando. Rezerve au fost: Al. Roșca, Bumbar – D. Cosma, Rob. Gliga, Gîț, Lumbu, Gab. Deac, Drăghescu, Schieb, Panos, Rotund, Visic.

În Antalya, CSC Șelimbăr va va mai disputa patru amicale: FK Andijon (4 februarie, prima ligă din Uzbekistan), Sigma Olomouc II (7 februarie, liga secundă din Cehia) și FK Sogdiana (9 februarie, prima ligă din Uzbekistan).

CSC Dumbrăvița a anunțat perfectarea transferurilor jucătorilor Cătălin Horcea (fundaș, 28 ani) și Șerban Secoșan (portar, 17 ani), care au semnat valabile până vara aceasta.

CSM Reșița (Liga 2) a disputat vineri al treilea în această perioadă de pregătire de iarnă. Fotbaliștii pregătiți de Flavius Stoican au învins CSM Jiul Petroșani (Liga 3, Seria 7, locul 6) cu scorul de 3-1 (2-1). partida s-a disputat pe terenul sintetic din cadrul Complexului Sportiv „Mircea Chivu”. Golurile divizionarei „B” au fost marcate Mihai Dolghi, Luca Napoleone și Gabriel Gomboș, golul oaspețiilor fiind marcat de Erico da Silva. în propria poartă.

CSM Reșița: I. Rus – Ghinea, Erico da Silva, Al. Sabău, Chera – Drăghiceanu, Napoleone, Dolghi – Andr. Burlacu, Cip. Rus, Ndiaye.

În repriza a doua au jucat: Ct. Căpățână (Contra) – Cristian, Cătălin, Rimovecz (Dav. Pop), Fota (Rob. Burlacu) – Gomboș, Dudea, D. Fărăgău – Doană, Domil, Lascu

Flavius Stoican, declarție la finalul partidei: „A fost un joc pe contre, cu o echipa arțăgoasă. Ceea ce mă pune un pic pe gânduri este faptul că Rimovecz a ieșit accidentat, a primit o lovitură cu cotul și i s-a înnegrit ochiul, nici nu putea să-l mai deschidă. Acum rămâne de văzut dacă merge la spital sau nu, e destul de delicat. În ceea ce privește jocul, a fost un joc bun, un joc cu ocazii, cu goluri.

Păcat că am primit gol dintr-un șut urmat de o deviere – dar, una peste alta, un antrenament bun. În cele trei amicale am înscris de 11 ori şi am primit un singur gol. Faptul că ajungem la finalizare, că ne creăm ocazii, că înscriem, este un lucru bun, dar mai avem de muncă, pentru că vrem să avem cât mai mult timp posesia. Trebuie să ne mişcăm mai mult, dar băieţii au circumstanțe – au fost trei meciuri în opt zile, plus antrenamentele fizice, nu le-a fost nici lor ușor. Sper ca Antalya să punem la punct tot ceea ce trebuie, astfel ca la prima partidă să fim sută la sută, așa cum îmi doresc”, a declarat Flavius Stoican, citat de Radio Reșița.

Marți, CSM Reșița va pleca în Antalya, unde se antrena pănă pe 17 februarie și va încerca să dispute cinci partide de verificare, dintre care doar unul este stabilit, cel cu Ceahlăul, pe 9 februarie.

Stoican va deplasa în Turcia un lot numeros, de 29 jucători, dintre care 6 sunt juniori.

„Voi avea în cantonament 29 de jucători, pentru că vreau să iau cât mai mulți fotbalişti tineri din centrul nostru. Îmi pun speranțe în ei, au potențial și trebuie să facă pasul la prima echipă. Chiar dacă unii dintre ei deja l-au făcut, au și debutat în Liga 2, dar vreau să-și consolideze poziția în lotul echipei. Doresc ca jucătorii de 2007 pe care îi voi lua în cantonamnt să facă tot ce le stă în putință pentru a fi parte din grupul nostru, pentru că au potențial. Eu o să am grijă de ei, o să încerc să le ridic moralul, să-i învăț lucruri pe care le-am învățat și eu de-a lungul timpului – iar atunci când intră pe teren să nu se vadă diferența dintre ei și seniori. Deci vom pleca cu 29 de jucători, dintre care 23 de seniori şi restul juniori”, a mai declarat Flavius Stoican, pentru sursa citată.

Materialul va fi actualizat pe parcursul acestei zile.

More in Fotbal Intern