Fotbal Intern

News Liga 3// 18 echipe sunt calificate în faza semifinală a barajului pentru promovarea în L2/ Vezi tabloul partidelor!

Published on

Rezultatele înregistrate vineri și sâmbătă în runda a 8-a a play-off-ului au confirmat forma bună a majorității echipelor deja calificate în faza semifinală a barajului de promovare în Liga 2. Evident, au existat și câteva excepții.

În Seria 4, spre exemplu, Vedița Colonești a pierdut acasă meciul cu CS Dinamo București, scor 1-4, rezultat de care a profitat din plin Progresul Spartac, care a învins-o pe CSM Alexandria, 2-0 în deplasare, urcând astfel pe locul secund în clasamentul play-off-ului. În ultima etapă, cele două candidate la accederea în faza semifinală se întâlnesc pe terenul „spartanilor.”

Deranj mare este și în Seria 10, unde SCM Zalău s-a apropiat la doar două puncte de Olimpia Satu Mare, după ce a reușit să câștige la Baia Mare, 2-1 contra Minaur, echipă deja calificată. Runda a 9-a programează derby-ul Olimpia vs Minaur, în timp ce SCM Zalău primește vizita Crișul Sântandrei.

Înaintea ultimei etape din faza play-off, un număr de 18 echipe sunt matematic calificate în faza semifinală a barajului de promovare în eșalonul secund. Tabloul se va completa în ultima etapă cu cele două echipe!

Acestea sunt: FC Bacău și Știința Miroslava – Seria 1/ Unirea Braniștea și Sporting Liești – Seria 2/ SC Popești-Leordeni și Dunărea 2005 Călărași – Seria 3/ CS Dinamo – Seria 4/ CS Tunari și CS Blejoi – Seria 5/ AFC Odorheiu Secuiesc și CS Băicoi – Seria 6/ Gloria 2018 Bistrița și CSM Unirea Alba Iulia – Seria 7/ SCM Râmnicu Vâlcea și ACSO Filiași – Seria 8/ SSU Politehnica Timișoara și Minerul Lupeni – Seria 9/ Minaur Baia Mare – Seria 10.

Foto – facebook.com/StiintaMiroslava

În play-out, CSM Fetești (Seria 3), Sporting Roșiori (Seria 4), ACS Sport Team (Seria 5), ACSM Codlea (Seria 7), Avântul Periam (Seria 9) și ACS Diosig (Seria 10), au retrogradat matematic din Liga 3.

Faza semifinală și finală a barajului de promovare în Liga 2

Barajele semifinale au loc în 21 și 24 mai 2025, iar cele finale se desfășoară în 31 mai și 4 iunie 2025.

Împerecherea meciurilor pentru faza semifinală a barajului de promovare în Liga 2 este următoarea:

B1: locul 2, Seria 2 – locul 1, Seria 1/ Sporting Liești – FC Bacău
B2: locul 2, Seria 1 – locul 1, Seria 2/ Unirea Braniștea – Știința Miroslava
B3: locul 2, Seria 4 – locul 1, Seria 3/ Progresul Spartac sau Vedița Colonești – SC Popești-Leordeni
B4: locul 2, Seria 3 – locul 1, Seria 4/ Dunărea Călărași – CS Dinamo
B5: locul 2, Seria 6 – locul 1, Seria 5/ CSO Băicoi – CS Tunari
B6: locul 2, Seria 5 – locul 1, Seria 6/ CS Blejoi – AFC Odorheiu Secuiesc
B7: locul 2, Seria 8 – locul 1, Seria 7/ ACSO Filiași – Gloria 2018 Bistrița
B8: locul 2, Seria 7 – locul 1, Seria 8/ CSM Unirea Alba Iulia – SCM Râmnicu Vâlcea
B9: locul 2, Seria 10 – locul 1, Seria 9/ Olimpia Satu Mare sau SCM Zalău – SSU Poli Timișoara sau Minerul Lupeni
B10: locul 2, Seria 9 – locul 1, Seria 10/ Minerul Lupeni sau SSU Politehnica Timișoara – Minaur Baia Mare

  • Echipele de pe locurile 1 vor fi gazde în retur.

     

Împerecherea pentru runda finală a barajului de promovare în Liga 2 este următoarea:

Învingătoarea B1 – Învingătoarea B2
Învingătoarea B3 – Învingătoarea B4
Învingătoarea B5 – Învingătoarea B6
Învingătoarea B7 – Învingătoarea B8
Învingătoarea B9 – Învingătoarea B10

  • Gazda meciului tur va fi decisă prin tragere la sorți.
  • În urma ședinței Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal întrunit joi, 24 aprilie, au fost aprobate datele de start ale competițiilor de juniori și seniori, altele decât Cupa României, pentru sezonul 2025-2026.
    • Liga 2 Casa Pariurilor – 2 august 2025;
    • Liga 3 – 30 august 2025;
    • Liga de Tineret – 10 august 2025;
    • Liga Elitelor U17 – 10 august 2025;
    • Liga Elitelor U16 – 9 august 2025;
    • Liga Elitelor U15 – 9 august 2025;
    • Liga Elitelor U14 – 9 august 2025;
    • Liga Elitelor U13 – 9 august 2025;
    • Campionatul Național U19 – 24 august 2025;
    • Campionatul Național U17 – 24 august 2025;
    • Campionatul Național U16 – 23 august 2025;
    • Campionatul Național U15 – 23 august 2025.
  • Materialele despre Liga 3 le regăsiți în Secțiunea Fotbal Intern – Liga 3!
  • Vă așteptăm și pe pagina https://www.facebook.com/ultras24.ro// LIKE la pagină/publicație!

News Liga 3// Rezultatele etapei a 8-a play off-out/ Vezi și clasamentele celor 10 Serii!

Popular Posts

Exit mobile version