Universitatea Cluj a anunțat că a ajuns la un acord cu Unirea Dej (Liga 2) pentru împrumutul jucătorului Albert Hofman (20 ani). Atacantul va îmbrăca tricoul formației din Dej până la finalul actualului sezon, câns se va întoarce la „U”. La Unirea Dej a mai sosit și mijlocașul Alexandru Dulca, care și-a reziliat contractul cu Concordia Chiajna.
Erik Lincar, tehnicianul Concordiei, a mai renunțat înaintea reluării pregătirilor la alți trei jucători. Este vorba despre mijlocașul Romarior Pires, atacantul Alexandru Darius Pop (ajuns la Șelimbăr) și fundașul Florin Achim.
Unirea Slobozia a anunțat transferul fundașului Vlăduț Andreș (23 ani) de la FC Voluntari. Zilele trecute, formația pregătită de Adrian Mihalcea a reușit repatrierea experimentatului mijlocaș Florin Purece, ultima dată a jucat pentru formația Nieciecza (Polonia), și cooptarea atacantului Iliya Dimitrov, pus pe liber de Oțelul Galați.
Rapid București l-a împrumutat pe Alexandru Cristian Stan, atacant în vârstă de 18 ani, la Dacia Mioveni (Liga 2). Împrumutul este valabil până la finele sezonului.
Veteranul Marius Constantin (39 ani) se antrenează cu Ceahlăul Piatra Neamț, iar Alexandru Buziuc (CSA Steaua) a semnat cu clubul moldovean.

foto Fantaik// Marius Constantin
”Alexandru Buziuc este primul nume, pe anul 2024, pe care îl putem anunța în mod oficial ca fiind noul nostru jucător. Atacantul care a evoluat la CSA Steaua București în ultima jumătate de an a acceptat oferta clubului nostru și a semnat un contract valabil până la finele lunii iunie 2024.
Alexandru Buziuc are 29 de ani, iar în carieră a evoluat pentru FCSB, Gaz Metam Mediaș, FC Vaslui, CS Mioveni, Academica Clinceni și Rapid Suceava.
Alexandru Buziuc este originar din Suceava, are 29 de ani (n.15.03. 1994) și a făcut junioratul la Sporting Suceava”, se menționează în comunicatul clubului din Piatra Neamț.
Jucătorii Ceahlăului au început de luni, 15 ianuarie, un cantonament la propria bază, până în data de 23 ianuarie. În 25 ianuarie, formația pregătită de Cristi Pustai va susține un joc de pregătire cu FC Bacău (Liga 3), iar din 30 ianuarie va efectua un cantonament de 10 zile în Antalya.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Echipe Nationale
/ 8 ore agoBlack Sea Tournament – România U16 vs. Turcia U16 0-0
Naționala U16 a României, alcătuită din jucători născuți începând cu 1 ianuartie 2010 și...
-
Din Voleu
/ 10 ore agoOficial// Chinuită de datorii, Petrolul a solicitat Tribunalului Prahova intrarea în insolvență/ Pe lista creditorilor se află și administrația locală/ Datoriile clubului se ridică la 9 milioane de euro
Administrația locală Ploiești își dă în judecată propriul club de fotbal pentru datorii rezultate...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 11 ore agoRapid va disputa trei partide amicale în Austria/ Mohammed Kamara (CFR Cluj) ar putea fi prima achiziție a clubului giuleștean
Rapid București – locul 5 în SuperLiga, ediția 2025/26 – se va reuni în...
-
Fotbal Intern
/ 12 ore agoOficial// Renato Espinosa rămâne să joace în SuperLiga/ Contract pe două sezoane cu o nou-promovată
În cursul zilei de joi, 4 iunie, Corvinul Hunedoara a comunicat că a ajuns...
By Bogdan Badiu



