CSM Bucureștia anunțat astăzi, 4 noiembrie, demiterea antrenorului Adrian Vasile, revenit în această vară pe banca tigroaicelor. De asemenea, staff-ul administrativ-executiv al clubului bucureștean a acceptat și demisia înaintată de team-manager-ul echipei, Cristina Vărzaru.
În urmă cu două zile, CSM București a pierdut în fața Odense, scor 30-36, partidă disputată în EHAF Champions League. În competiția internă, CSM București ocupă primul loc, cu 16 puncte din tot atâtea posibile.
”CSM București anunță încetarea colaborării cu antrenorul principal Adi Vasile.
Decizia a fost adoptată în urma unei analize comune asupra rezultatelor înregistrate în actualul sezon competițional. Dacă pe plan intern echipa a înregistrat evoluții conform obiectivelor stabilite fiind neînvinsă, parcursul în EHF Champions League nu a reflectat pe deplin așteptările clubului.
Foto – Adi Vasile – Radio România Actualități
De asemenea, clubul a acceptat și demisia team-manager-ul echipei, Cristina Vărzaru.
Conducerea CSM București le mulțumește celor doi pentru activitatea desfășurată, profesionalismul și dăruirea demonstrate pe parcursul colaborării și le urează succes în carierele viitoare.
Până la desemnarea unui nou antrenor principal, activitatea tehnică a echipei va fi coordonată, interimar, de către antrenorul secund Iulia Curea, care va asigura continuitatea pregătirii.”, a comunicat CSM București.