BTarena Cluj-Napoca va găzdui, în perioada 26-28 iunie, Cupa Mondială de Gimnastică Ritmică, la care sportivii ruși vor putea intra cu drapelul național, după ce Federația Internațională de Gimnastică le-a ridicat acestora interdicțiile aplicate în 2022.
Emil Boc, primarul orașului Cluj-Napoca, a reacționat dur la aflarea acestei vești și solicită Federației Internaționale de Gimnastică să aplice regulamentul care era în vigoare atunci când Cluj a acceptat organizarea Cupei Mondiale de Gimnastică Ritmică!
„Mă aflu la Londra, la Forumul Mondial al primarilor pentru acțiuni climatice și aș vrea, pe scurt, să vă exprim punctul meu de vedere cu privire la o informație din țară pe care am primit-o recent.
Și anume, urmează în acest weekend, 26-28 iunie, să se desfășoare la Cluj-Napoca o cupă mondială de gimnastică ritmică, cu participarea inclusiv a unor sportivi din Rusia.
La momentul când am aprobat organizarea la Cluj a unei asemenea competiții, în Sala Polivalentă BT Arena, am știut faptul că sportivii din Rusia nu pot utiliza imnul și steagul ca reprezentare în competiția oficială de gimnastică ritmică. Recent, Federația Mondială de Gimnastică Ritmică a schimbat regulile și permite sportivilor din Rusia să utilizeze imnul și steagul în competițiile oficiale, inclusiv pentru această competiție de la Cluj-Napoca.
Aș vrea să fie foarte clar și răspicat și fără echivoc. În Sala Polivalentă BT Arena de la Cluj-Napoca nu se va intona imnul Rusiei și nu va fi folosit steagul Rusiei pentru reprezentarea sportivilor din această țară.
Această decizie nu este o formă de protest față de sportivi, nu am nimic cu sportul, susțin sportul, dar nu sunt de acord ca simbolurile politice ale unui stat agresor din Europa să fie folosite într-o țară a Uniunii Europene, la Cluj, (n.r. într-o) țară care și-a exprimat de atât de multe ori poziția împotriva agresiunii Rusiei raportată la Ucraina și, de asemenea, în Uniunea Europeană care a rămas fermă în a condamna actul de agresiune al Rusiei la adresa Ucrainei.
În consecință, cer Federației Mondiale de Gimnastică să păstreze regulile care au fost în vigoare la momentul deciziei de a organiza la Cluj această competiție. În aceste condiții am aprobat organizarea ei la Cluj, sub rezerva nefolosirii acestor simboluri politice pentru sportivi din Rusia la competiția de gimnastică.
În egală măsură solicit Federației Române de Gimnastică și autorităților statului român să clarifice această situație acum, înainte de începerea competiției oficiale, pentru a nu avea probleme sau dispute pe parcursul derulării Cupei Mondiale.

foto – Digi24
Cred că este o chestiune corectă, de bun simț să respectăm regulile jocului, să respectăm valorile în care credem, să lăsăm sportivii să facă sport și să fie în competiție, dar să nu fie folosiți în dispute politice sau pentru a reprezenta interesele unui stat agresor pe teritoriul României. Vă mulțumesc!” – Emil Boc, primarul orașului Cluj-Napoca.
Cupa României 2026/2027
Cupa României Betano 2026/2027 – faza regională – Rezultatele primelor partide
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 5 ore agoOficial// CFR Cluj a încasat 350.000 de euro în schimbul cedării lui Bolgado!
CFR Cluj a anunțat despărțirea de fundașul central Leo Bolgado. În sezonul precedent, jucătorul...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 8 ore agoPro Tv o dă pe sport și lansează un nou post TV!/ 1 August – ziua lansării, prezent în grila de programe!
Pro TV va lansa un nou post TV, în care vor fi difuzate competițiile...
By Ultras24 -
Cupa Mondială 2026
/ 11 ore agoIstvan Kovacs – OUT de la Cupa Mondială 2026/ Cine sunt cei 12 „centrali” rămași
FIFA a publicat lista arbitrilor selecționați pentru ultimele patru partide ale Cupei Mondiale 2026,...
By Ultras24 -
Cupa României 2026/2027
/ o zi agoCraiova a câștigat și Supercupa României/ CSU Craiova vs. U Cluj 1-1 (5-3, d.l.d.)/ „Șepcile roșii” nu au lipici la trofee!
Universitatea Craiova a câștigat și Supercupa României, după campionat și cupă, după executarea loviturilor...



