La solicitarea expresă a tehnicianului Florin Maxim, conducerea clubului Corvinul Hunedoarea a negociat cu cea a UTA-ei transferul mijlocașului central defensiv Denis Hrezdac (24 de ani).
Negicierile nu au fost deloc ușoare, informează prosport.ro, însă, în cele din urmă, Hrezdac va fi jucătorul Corvinului până la finalul sezonului, sub formă de împrumut!
Alexandru Mezar, președintele grupării de pe Francisc Neuman – arenă unde Corvinul își va disputa meciurile de acasă din acest sezon de SuperLigă, până la definitivarea lucrărilor de modernizare a stadionului de la Petroșani – și-ar fi dorit un schimb Flavius Iacob – Denis Hrezdac, dar Florin Maxim nu a dorit să se despartă de fundașul dreapta, poreclit „China”.
Aceasta ar fi a treia sosire a lui Hrezdac în curtea Corvinului Hunedoara, după cele două anterioare, din 2021 și 2024.