Universitatea Cluj și UTA au remizat scor 1-1, într-o partidă din runda a doua a SuperLigii, ediția 2025/2026. Oaspeții au deschis scorul în minutul 30, prin atacantul maghiar Zsori. în al 57-lea minut, „U” Cluj a restabilit egaltatea prin fundașul central ugandez Elio Capradossi.
La finalul meciului de pe Cluj Arena, Ioan Ovidiu Sabău – tehnicianul „Șepciclor roșii” – a avut un discurs extrem de tranșant referitor la prestația jucătorilor săi.
„Sunt foarte dezamăgit. Trebuia să câștigam la cum am arătat în cele două reprize. Am controlat jocul, am avut ocazii. Am luat gol destul de ușor. Știm problemele noastre, ce ne lipsește. Le-am spus și lor. E foarte greu să spun și aici, vreau să mă abțin.
Le-am spus-o lor, sper că au înțeles mesajul, e foarte important ce le-am spus. N-a fost o discuție intensă, a fost o discuție foarte corectă. Le-am spus ceea ce era nevoie să audă. Cei care sunt inteligenți au înțeles, iar eu sper că toți sunt.
Dacă au înțeles mesajul, rămân aici, dacă nu, nu e nicio problemă! Dacă sunt probleme, plec eu, dar cine rămâne aici trebuie să știe cum să se comporte.
Oamenii n-au pretenții să avem niște superexecutii, dar vor pasiune, vor să luptăm pentru fiecare minge. Am făcut trei schimbări la pauză, trebuia să fac mai multe, dar existau riscuri de accidentare, pentru că nu sunt pregătiți cu toții fizic.
Voi avea discuții individuale, sunt jucători pe care mă bazez, în unele momente îi laud, dar când e rău trebuie să realizezi, să îți schimbi atitudinea și să te comporți total diferit.”, a declarat Sabău, la flash-interviul de după partidă.
SuperLiga 2025-2026 – Etapa 2// „U” Cluj vs UTA 1-1/ Rezumat Video/ Două goluri din 40 de șuturi!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 2 ore agoSuperLiga – Etapa 3// CSU Craiova vs. Petrolul 4-0/ Campioana s-a distrat cu Petrolul/ Rezumat Video/ „Lupii” s-au apărat cu frică și au atacat cu teamă!
Universitateaa Craiova și-a vărsat nervii acumulați după eliminarea din turul 2 preliminar Champions League...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 5 ore agoSuperLiga – Etapa 3// FC Voluntari – UTA 1-0/ Schieb șutează, Gorcea gafează, Voluntari câștigă!/ Rezumat Video/ Debut împiedicat de sezon pentru arădeni
FC Voluntari a obținut primul succes de la revenirea în SuperLiga, contra UTA Arad,...
-
Fotbal Intern
/ 15 ore agoLiga 2 – Rezultatele celor 8 meciuri jucate în prima rundă/ Doar 10 echipe, din 22, au drept de promovare în SuperLiga!
Noul sezon al Ligii 2 Casa Pariurilor debutează azi, 1 august, pe caniculă, însă...
-
Fotbal Intern
/ o zi agoSuperLiga – Etapa 3// Oțelul vs. Dinamo 1-1/ Patrick, gol în fiecare etapă!/ Rezumat Video/ Dinamo are nevoie urgentă de fundași centrali!
Oțelul Galați și Dinamo București au încheiat la egalitate, scor 1-1, în al doilea...
By Noval Adrian
Cele mai citite
News Alert// FRF a stabilit "scorul final" al meciului trucat Jiul Petroșani vs. Vulturii Fărcășești: 171 de luni de suspendare, licență antrenor suspendată și amenzi de 375.000 de euro!iulie 28, 2026Ultras24


